Fidelitate şi reînnoire în trăirea misiunii AC
26.10.2005, Iaşi (Catholica) - „Fidelitate şi reînnoire în trăirea misiunii” – aceasta a fost tema Adunării generale a Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi, desfăşurată în perioada 21-23 octombrie 2005, la Centrul diecezan de spiritualitate „Don Bosco” din Pralea (judeţul Bacău). Au fost prezente aproximativ 100 de persoane, reprezentanţi ai celor trei sectoare asociative – copii, tineri, adulţi – din 40 de parohii ale Diecezei de Iaşi. Adunarea generală a fost deschisă vineri seara printr-o Sfântă Liturghie, celebrată de asistentul general al asociaţiei, pr. Felix Roca.
În cadrul predicii, cei prezenţi au fost invitaţi să mediteze la frumuseţea vieţii asociative care îşi are izvorul din Cristos euharisticul, precum şi la importanţa conştientizării misiunii de laici responsabili. A urmat un program de cunoaştere în care fiecare dintre participanţi s-a prezentat. Prima parte a zilei de sâmbătă a stat sub semnul dezbaterii şi al analizei activităţilor AC în anul asociativ 2004-2005. Printre punctele forte s-au aflat activităţile liturgice parohiale, în acest an promovându-se în special adoraţia, activităţile caritative, colaborarea cu celelalte asociaţii, activităţile diecezane, colaborarea cu asistenţii spirituali şi cu persoanele consacrate ş.a.
PS Aurel Percă, Episcopul auxiliar de Iaşi, concelebrând Sfânta Liturghie alături de asistentul general şi de alţi asistenţi spirituali ai asociaţiei, a vorbit despre curajul de a merge împotriva curentului, accentuând importanţa şi marea responsabilitate acordată Acţiunii Catolice în viaţa pastorală a Diecezei, în urma Sinodului diecezan. După-amiaza a fost dedicată în întregime propunerilor de iniţiative, prin dezbateri şi discuţii în grupuri, în vederea realizării proiectului de activităţi pentru următorul an asociativ. Proiectul propus a devenit apoi program, adoptat prin vot de către Adunarea generală.
Dintre activităţile propuse pentru anul asociativ 2005-2006 amintim: zile de reculegere, depunerea adeziunii în ziua de 4 decembrie, campusuri de formare sectoriale şi zonale, campus diecezan, Ziua Mondială a Tineretului de la Dărmăneşti în 2006, pelerinajul de la Cacica, Sărbătoarea Copiilor, Ştafeta Rugăciunii, Întâlnirea AC naţională din cadrul Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic de la Şumuleu Ciuc, zile de reculegere, zile de formare pentru Consiliul Diecezan AC, realizarea unei broşuri de prezentare A.C ş.a.
Seara, în cadrul Adunării generale, a avut loc alegerea noului Comitet director AC, pentru o perioadă de doi ani. Astfel, Anca Lucaci a fost aleasă preşedinte diecezan, Narcis Jitaru – vicepreşedinte, Lidia Maria Mihai – secretar, Lia Puşcaşu – administrator, Claudia Budău – responsabilul ACC, Dana Nistor – responsabil ACT şi Gheorghe Cochior – responsabil ACA. Duminică dimineaţa, în cadrul discuţiilor pe grupuri, au fost abordate aspecte privind organizarea vieţii asociative pe sectoare şi zone. Adunarea Generală AC s-a încheiat prin participarea la Sfânta Liturghie comunitară, celebrată în biserica din Pralea de către asistenţii spirituali şi părintele paroh Anton Dănculesei.
