Opt martiri spanioli ai războiului civil au fost beatificaţi
29.10.2005, Vatican (Catholica) - În această după-amiază, Cardinalul Jose Saraiva Martins C.M.F., prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a prezidat celebrarea euharistică din Bazilica Vaticană, în timpul căreia, la solicitarea Papei, a citit scrisoarea apostolică prin care Sfântul Părinte i-a proclamat Fericiţi pe următorii Servi ai lui Dumnezeu: Josep Tapies Sirvant şi şase însoţitori, preoţi, martiri; şi Maria de los Angeles Ginard Marti, călugăriţă din ordinul Surorilor Păzitoare ale Cultului Euharistic, fecioară şi martiră. La finalul ceremoniei, Papa Benedict al XVI-lea a sosit în Bazilică pentru a venera relicvele martirilor şi a adresat câteva cuvinte în spaniolă şi catalană pelerinilor prezenţi.
„În timpul persecuţiei religioase din Spania”, a spus Sfântul Părinte, „exemplarul grup de preoţi din Urgell şi-a dat viaţa din fidelitate faţă de slujirea lor preoţească, pe care au îndeplinit-o cu în mod extraordinar în comunităţile parohiale încredinţate grijii lor. Dând mărturie de starea lor de preoţie şi iertându-şi persecutorii, ei şi-au dat viaţa invocându-l pe Regele Universului.” Papa şi-a mai exprimat speranţa că preoţii declaraţi Fericiţi „vor mijloci pentru Dieceza de Urgell şi pentru alte Dieceze spaniole, pentru vocaţii la preoţie şi călugărie, şi pentru creşterea virtuţilor creştine ale tuturor credincioşilor”.
Vorbind despre Fericita Maria de los Angeles, care s-a născut în Dieceza de Mallorca, Papa Benedict al XVI-lea a amintit cum ea „a suferit martiriul în Madrid, în timpul aceleiaşi perioade de persecuţie. Total dedicată Domnului în viaţa ei religioasă, ea petrecea ore multe în adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, fără a-şi neglija totuşi îndatoririle faţă de comunitate. Astfel ea se pregătea pentru a-şi da viaţa ca expresie supremă a iubirii lui Cristos. […] Pentru noi, aceşti Fericiţi sunt exemple vii de identitate preoţească şi de consacrare religioasă”, a conchis Papa. „Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru marele dar al acestor mărturii eroice ale credinţei. Fericite Josep Tapies şi Fericito Maria de los Angeles, rugaţi-vă pentru comunităţile ecleziale din Urgell, Madrid, Mallorca şi din toată Spania! Amin.”
