Cardinalul Arinze la 40 de ani de episcopat
31.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, în Aula Clementină a Palatului Apostolic, Papa Benedict al XVI-lea l-a primit pe Cardinalul Francis Arinze, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, însoţit de un grup de pelerini din ţara sa de origine, Nigeria. Cardinalul celebrează 40 de ani de la consacrarea sa ca Episcop, care a avut loc la 29 august 1965, în Onitsha, Nigeria, prin impunerea mâinilor Arhiepiscopul Charles Heerey C.S.Sp, trecut între timp la Domnul.
„Sunt bucuros să vă primesc, alături de prietenii Dvs din comunitatea nigeriană din Roma şi de ceilalţi vizitatori din ţara Dvs, care au venit să vă fie alături la aniversarea a 40 de ani de la hirotonirea întru Episcop”, a spus Papa. „Doresc să îmi exprim sincerele felicitări şi să vă urez personal cele bune cu această ocazie. Ieri, în biserica Santa Maria in Transpontina, aţi celebrat Liturghia solemnă prin care aţi mulţumit Atotputernicului Dumnezeu pentru cei 40 de ani de episcopat. Astăzi sunt fericit să mă alătur cu rugăciunea intenţiilor Dvs şi îi cer Domnului să vă călăuzească şi să vă dea tărie să continuaţi slujirea Bisericii cu iubire şi zel. Invoc asupra Eminenţei Voastre, prin mijlocirea Mariei, Maica lui Dumnezeu, darurile divine ale bucuriei şi păcii, şi vă ofer cordial Dvs şi tuturor celor ce participă la bucuria Dvs, binecuvântarea mea apostolică.”
