Miniştrii ecleziali laici în SUA
02.11.2005, Washington (Catholica) - Episcopii americani vor vota în curând un document despre rolul şi funcţiile miniştrilor ecleziali laici în Biserică. Votarea se va face la întâlnirea de toamnă a Conferinţei Episcopale Americane, programată în perioada 14-17 noiembrie. Sesiunea, intitulată „Co-lucrători în via Domnului: O resursă pentru îndrumarea dezvoltării slujiri ecleziale laice”, va aborda unele dintre temele de interes ale miniştrilor laici, grup care acum în SUA numără peste 30.000 de membri.
Miniştrii ecleziali laici sunt persoane nehirotonite care deţin funcţii de conducere în Biserică. Ei lucrează în strânsă colaborare cu clericii. Printre rolurile lor în Dieceze, parohii şi alte instituţii se numără cele de cancelar, de asociat parohial, de ministru pentru tineret, de catehet şi de capelan. Documentul Conferinţei Episcopale vorbeşte despre înţelegerea teologică a ministerului eclezial laic şi despre relaţia cu Episcopul, preotul, diaconul sau alte persoane din parohie.
În 1990, miniştrii ecleziali laici făceau parte din echipele de conducere a 54% dintre parohiile americane; în 2005 procentul a crescut la 66%. Aproape trei sferturi dintre aceşti miniştri parohiali sunt angajaţi „full time”; procentul femeilor este de 80%. În 1990, călugăriţele care activau ca miniştri în parohii reprezentau 41% din totalul miniştrilor parohiale; în 2005 procentul a scăzut la 16%, prin implicarea laicilor. Un număr estimat la 418 de bărbaţi şi de femei au grijă de parohie în lipsa unui preot care să locuiască acolo.
