Episcop clandestin arestat din nou în China
11.11.2005, Stamford (Catholica) - Episcopul Jia Zhi Guo, al Bisericii Catolice aflată în clandestinitate, a fost arestat miercuri din locuinţa sa de către reprezentanţi ai serviciilor de securitate guvernamentale, a informat agenţia Zenit citând Fundaţia Cardinal Kung din Statele Unite ale Americii. „Oficialii au ordonat Episcopului să îşi strângă lucrurile, apoi l-au condus în Jinzhou unde alte oficialităţi l-au preluat ducându-l în Shijiazhuang”, informează fundaţia, amintind că din ianuarie 2004, Episcopul Jia a fost arestat de nu mai puţin de opt ori. „Episcopul a fost ridicat în timpul studiului. Nu avem idee cât timp va lipsi”, se mai spune în materialul fundaţiei.
Luni, pr. Li Suchuan, de 40 de ani, şi pr. Yang Ermeng, de 35 de ani, amândoi din Dieceza păstorită de Episcopul Jia, aflată în regiunea Hebei, au fost luaţi separat de securişti din parohiile lor din Zhoujiazhuang şi Zhoutou. „Nu s-au întors încă acasă în momentul scrierii acestui raport”, afirmă Fundaţia Cardinal Kung. Episcopul Jia a petrecut 20 de ani în închisoare şi se află de mulţi ani sub strictă supraveghere. El are în grijă aproximativ 100 de orfani cu handicap, aflaţi în casa sa. Aceste noi arestări indică faptul că reconcilierea dintre guvern, Biserica Patriotică şi Biserica clandestină este încă departe de a fi realitate.
