Cardinalul Arinze despre Liturghie (I)

17.11.2005, Vatican (Catholica) - Liturghia este un moment de reflecţie şi de întâlnire cu Dumnezeu, şi nu o formă de distracţie, a afirmat Cardinalul Francis Arinze. Într-un interviu pentru publicaţia „Inside the Vatican”, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a făcut declaraţii lungi despre recentul Sinod al Episcopilor pe tema Euharistiei, şi despre evoluţia practicii liturgice în cei 40 de ani trecuţi de la Conciliul Vatican II.

În ceea ce priveşte „muzica în liturgie, trebuie să pornim de la a spune că muzica gregoriană este o moştenire preţioasă a Bisericii”, a spus el. „Trebuie conservată. Nu trebuie interzisă. Dacă în vreo anume Dieceză sau ţară nu se mai aude deloc muzica gregoriană, înseamnă că cineva a greşit undeva.” Dar „Biserica nu spune că peste tot ar trebui să se cânte în stilul gregorian”, a subliniat Cardinalul. „Există spaţiu pentru tipuri de muzică ce respectă limba locului, cultura locului, poporul. Există spaţiu şi pentru această muzică, iar cărţile actuale spun că problema ţine de Conferinţa Episcopală, căci depăşeşte limitele unei anume Dieceze. Ideal ar fi ca Episcopii să aibă o comisie de muzică liturgică, ce să analizeze cuvintele şi melodiile imnurilor. Şi atunci când comisia este mulţumită, rezultatele să fie aduse spre aprobare Episcopilor.”

Ce trebuie evitat, a insistat Cardinalul nigerian, este ca „persoane individuale să compună orice şi să cânte orice în biserică. Aşa ceva nu se cuvine, oricât de talentate ar fi respectivele persoane. Ajungem astfel şi la problema instrumentelor de folosit. Biserica locală trebuie să fie conştientă de faptul că cultul din biserică nu poate fi comparat cu ceea ce cântăm la bar, sau cu ce cântăm la o întâlnire de tineret. De aceea Biserica trebuie să influenţeze instrumentele folosite în biserică, precum şi tipul de muzică. Nu va spune: gata de acum cu chitara – ar fi severă o astfel de decizie. Dar mare parte din muzica cu chitara nu este potrivită pentru orice Liturghie. Folosirea chitarei poate să fie potrivită, nu zi de zi, ci de exemplu când vine în vizită un anume grup. Decizia trebuie lăsată Episcopilor din zonă. Aşa ar fi mai înţelept. Dar şi pentru că există alte instrumente, folosite în multe ţări, dar nu şi în Italia sau Irlanda de exemplu. Oamenii nu vin la Liturghie pentru a se distra. Ei vin la Liturghie pentru a-l adora pe Dumnezeu, pentru a-i mulţumi, pentru a cere iertare de păcatele lor, pentru a cere diverse lucruri de care au nevoie. Când vor distracţie, ştiu unde să se ducă – în sala de jos a parohiei, sau la cinema, presupunând că forma de distracţie este acceptabilă din punct de vedere moral”, a mai spus Cardinalul de 73 de ani.

În interviu, Cardinalul Arinze, care la recentul Sinod al Episcopilor a fost preşedinte delegat, a vorbit despre acest eveniment eclezial. Subliniind aspectele pozitive ale Sinodului, Cardinalul a spus că acesta „a întărit credinţa noastră în Preasfânta Euharistie. Nu a adus vreo doctrină nouă, dar a înnoit expresia noastră de credinţă în Euharistie. A încurajat celebrarea cu mai mare atenţie; celebrarea care să arate credinţă. Sinodul a mulţumit preoţilor pentru slujirea lor, precum şi diaconilor şi altor persoane care asistă în celebrarea Liturghiei, şi a subliniat importanţa Adoraţiei Euharistice în afara Liturghiei, care îşi aduce roadele în Liturghie, deoarece Liturghia este actul suprem de adoraţie”, a spus prelatul. „Dar sacramentul nu se încheie după Liturghie. Cristos este în tabernacol pentru a putea fi dus bolnavilor, pentru a primi vizite spre adorare, laudă, iubire, implorare. Părinţii sinodali nu au vorbit doar despre adoraţie – ei au făcut adoraţie, în fiecare zi. Cristos expus în capela de lângă Aula Sinodală a fost adorat o oră dimineaţă şi o oră după-amiaza.”

„Sinodul a mai subliniat importanţa bunei pregătiri pentru Euharistie, pentru primirea Împărtăşaniei. De aceea este necesară mărturisirea păcatelor, pentru cei care au păcate mortale, fiind în general încurajat apelul la Sacramentul Spovezii ca modalitate de creştere a fidelităţii noastre faţă de Cristos. S-a mai subliniat că nu toţi se cuvine să primească Sfânta Împărtăşanie, deci cei care nu pot primi, să nu primească.”