Interviu: Unitatea nu înseamnă uniformitate (I)

23.11.2005, Oradea (Catholica) - Episcopul Virgil Bercea de Oradea a participat la Sinodul Episcopilor alături, mai apoi în locul IPS Lucian Mureşan. Publicaţia Eparhiei greco-catolice de Oradea, „Vestitorul”, a publicat un interviu cu PS Virgil, care apare şi în varianta online a revistei, de la adresa vestitorul.egco.ro. Cerându-ne scuze pentru întârzierea cu care am observat acest interviu, dorim să vi-l oferim în continuare. Astăzi prima parte.

– Preasfinţia Voastră, cum apreciaţi participarea Bisericii Greco-Catolice din România la un eveniment de amploarea Sinodului Episcopilor?

– Sinodul Episcopilor este un organ consultativ al Bisericii, al cărui preşedinte este însuşi Sfântul Părinte Papa. De fiecare dată când se reuneşte, Sinodul încearcă să-i ofere Suveranului Pontif o imagine şi o viziune globală a situaţiei existente în Biserica Catolică, în mod cu totul deosebit din punct de vedere spiritual. Prezenţa Bisericii Greco-Catolice, dincolo de faptul că, juridic, vorbind este o prezenţă de drept, reprezintă în acelaşi timp o mare onoare şi o responsabilitate pentru Biserica noastră. Practic, tocmai în anul aniversării a 40 de ani de la închiderea solemnă a Conciliului Vatican II, Biserica Greco-Catolică îşi face simţită prezenţa la acest eveniment şi îşi aduce contribuţia la această importantă celebrare a Bisericii Catolice; pentru noi repet este o mare onoare prezenţa la acest Sinod, alături de ceilalţi păstori strânşi în jurul Vicarului lui Cristos pe pământ, Sfântul Părinte Papa, încredinţaţi fiind de rugăciunile credincioşilor noştri, a preoţilor şi a persoanelor consacrate. Ştim că nici un Episcop din ţară nu a putut să participe la lucrările Conciliului Vatican II, Biserica Greco-Catolică din România la data respectivă fiind reprezentată de PS Vasile Cristea, de venerată memorie. La această adunare sinodală, Biserica noastră a fost reprezentată de IPS Lucian, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Această prezenţă la Sinod a Înaltpreasfinţiei Sale, pe lângă contribuţia adusă, precum şi ocazia de a constata care este starea actuală a Bisericii din lumea întreagă, i-a oferit posibilitatea Mitropolitului nostru de a fi unul dintre părinţii sinodali pe care Sfântul Părinte i-a ascultat vorbind, şi astfel reprezentanţi ai întregii Biserici Catolice aveau să afle despre mărturia fermă de credinţă a Bisericii noastre.

– Temă de extremă importanţă, `Euharistia, izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii`, a fost gândită şi indicată de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, care a dorit ca acest sinod să marcheze încheierea Anului Euharistic 2005. Privind retrospectiv, în ce sens percepeţi o sensibilizare a conştiinţei credincioşilor români în raport cu Taina Iubirii Mântuitorului prezent pe altarele din bisericile noastre?

– Mare taină ne-a lăsat Mântuitorul în celebrarea Sfintei Liturghii! Mare taină ne-a lăsat inclusiv în prezenţa Sa reală pe altarele bisericilor noastre. Credincioşii noştri sunt conştienţi şi au înţeles mereu să trăiască această realitate euharistică în spiritul dragostei şi a iertării, mai ales în momentele persecuţiei Bisericii noastre. Astăzi, cu atât mai mult ne dăm seama cât este de importantă prezenţă noastră la Sfânta Liturghie în genunchi în faţa Sfintei Euharistii, pentru a ne regăsi cu umilinţă şi inima înfrântă adevărata noastră stare de fii ai Domnului, Cel care şi-a dat viaţa pentru a noastră mântuire. În acest an euharistic – care se încheie cu celebrarea pe care Sfântul Părinte o va prezida la data de 24 octombrie -, mulţi dintre credincioşii noştri au petrecut ceasuri întregi în rugăciune, atât la celebrările Sfintei Liturghii cât şi la orele de adoraţie, conştienţi fiind de faptul că Euharistia celebrată şi trăită este într-adevăr izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii din toate timpurile.

– Acest sinod al Episcopilor din întreaga lume a dorit să imprime o viziune universală şi de recuperare a sensului colegialităţii păstorilor Bisericilor particulare în comuniune cu urmaşul Sfântului Petru, care creează practic unitatea în sânul Bisericii, fidelă învăţăturii Mântuitorului. În acest sens, care consideraţi că ar fi rolul şi aportul experienţei liturgico-spirituale a Bisericilor catolice de alt rit decât cel latin în aprofundarea misterului euharistic în aşa fel încât să răspundă interogativelor creştinilor de astăzi?

– Sinodul Episcopilor, repet, este un organ care, putem să spunem, îl sfătuieşte pe Papa, urmaş al Sfântului Petru. În acest sens, cu adevărat se realizează colegialitatea păstorilor Bisericilor particulare din lumea întreagă, iar în forţa Euharistiei, a pâinii frânte şi a potirului din care cu toţii ne împărtăşim trăim comuniunea în Biserică. Această comuniune a Bisericii este dată inclusiv de unitatea ei, care se realizează prin puterea cuvintelor Mântuitorului „Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Cf. Mt. 16, 18-19), respectiv, „Paşte oile mele, paşte mieluşeii mei” (Cf. In. 21,15-17) . Oricum, unitatea în Biserica Catolică nu înseamnă uniformitate, şi nici comuniunea nu conduce către uniformitate. Acest lucru îl percepem tocmai prin prezenţa Bisericilor catolice particulare de alte rituri decât cel latin în sânul aceleiaşi Biserici Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. Bogăţia tradiţiei şi frumuseţea spirituală a tuturor Bisericilor de diverse rituri şi tradiţii liturgice specifice a permis inclusiv ca la acest sinod aceste Biserici să îşi aducă aportul considerabil prin răspunsurile diverse, dar în acelaşi timp foarte valoroase pe care le-au rostit în timpul dezbaterilor. Este într-adevăr înălţător să vezi că în cadrul unei adunări cum este cea sinodală, cu toţii pot să contribuie, nici unul nefiind exclus, şi să ne aducem aminte în acest sens de cuvintele Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care le auzim la slujba Învierii: „(…) nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei”.