Zenovie Pâclişanu: Biserica şi românismul
01.12.2005, Târgu Lăpuş (Catholica) - În colecţia Historia, Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş a publicat lucrarea „Biserica şi românismul”, scrisă de preotul Zenovie Pâclişanul, ridicat la rang de prelat papal de Papa Pius al XI-lea pentru contribuţia sa la îmbunătăţirea relaţiilor dintre Biserică şi stat. Lucrarea de 130 de pagini poate fi achiziţionată la preţul de 8RON prin Internet, prin librăria „Presa Bună” de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro. Este vorba în fapt de o reeditare, lucrarea preotului greco-catolic fiind publicată prima oară în 1910. După atâţia ani, „lucrarea este actuală”, scrie pr. drd. Ioan Tîmbuş, care s-a îngrijit de apariţia cărţii.
Zenovie Pâclişanu s-a născut în 1886 în judeţul Alba. Studiile gimnaziale şi teologice le-a făcut la Blaj. În 1912 a plecat la studii la Viena. Cariera i-a cunoscut o evoluţie remarcabilă, la 33 de ani, de exemplu, fiind numit membru corespondent al Academiei Române, ca recunoaştere pentru meritele cercetărilor sale. După arestarea Episcopului Vasile Aftenie şi a pr. Tit Liviu Chinezu, pr. Pâclişanu a fost numit Vicar general mitropolitan pentru Muntenia, Oltenia şi Moldova. A fost urmărit de securitate, iar între 1949 şi 1958 a fost închis de mai multe ori şi torturat. În noiembrie 1958 a murit în mâinile torţionarilor. Ajutată de preotul ortodox de la Jilava, soţia preotului greco-catolic a identificat locul de îngropare a pr. Pâclişanu după pantofii cu care era încălţat şi după dantură, astfel că acum rămăşiţele pământeşti i se află la Cimitirul Belu Catolic din Bucureşti.
„Cu o bibliografie bogată (41 de lucrări şi studii), Pâclişanu încearcă să abordeze mai întâi problema creştinismului la români şi starea bisericească a românilor până la sfârşitul secolului al XIV-lea, activitatea culturală a Bisericii române de la întemeierea ierarhiei până la sfârşitul secolului al XVI-lea şi de la sfârşitul veacului al XVI-lea şi până la începutul celor de-al XIX-lea. Surprinde apoi rolul clerului înalt şi starea preoţimii de rând şi câteva chestiuni mărunte, dar definitorii am spune noi, pentru concluziile la care istoricul Pâclişanu va ajunge în încheiere. […] Nu pentru a naşte noi polemici şi dezbateri sterile republicăm acest volum, ci pentru a încerca şi a invita cititorul şi mai ales istoricii Bisericii Unite la o reîntoarcere la scrierile vechi, la istoriografia veche greco-catolică, rămasă uitată în mare parte în `seifurile` unor biblioteci, istoriografie care credem noi că după decenii de tăcere are încă multe de spus.”
