Zi de reculegere cu IPS dr. Ioan Robu
08.12.2005, Bucureşti (Catholica) - Sub motoul „Familia este calea Bisericii”, în ziua de 17 decembrie 2005, la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti va avea loc o zi de reculegere pentru familii şi pentru credincioşii, începând cu ora 10.45. Programul este susţinut de IPS dr. Ioan Robu, Arhiepiscopul Mitropolit al Arhidiecezei de Bucureşti. Programul se adresează tuturor familiilor şi credincioşilor din toate parohiile, organizator evenimentului fiind Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Familiilor. Părinţii sunt rugaţi să vină cu copii, care vor fi preluaţi de un grup de animatori pentru a pregăti un spectacol la finalul întâlnirii: jocuri, cântece, desene etc.
Informaţiile de mai sus au fost preluate de pe situl ARCB.ro, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Acelaşi sit informează că următoarea întâlnire cu familiile animatoare se va desfăşura sâmbătă 10 decembrie, ora 16.30, la parohia Sfânta Elena. Tema aleasă pentru întâlnire este „Mijloacele naturale de îngrijire a fertilităţii”. Aspectele morale ale acestor metode vor fi prezentate de pr. Iosif Imbrişcă, aspectele medicale de medicul Florin Ardelean, iar importanţa practicării acestor metode de Emanuel Cosmovici.
