Preot greco-catolic român la Liturghia arhierească din Berlin
09.12.2005, Berlin (Catholica) - Ieri, 8 decembrie 2005, la orele 18.00 (ora Germaniei), a avut loc, în Catedrala catolică „Sfânta Hedwiga” din Berlin, un eveniment extraordinar. Cu prilejul sărbătorii Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria, Arhiepiscopul romano-catolic de Berlin, Cardinalul Georg Sterzinsky, a celebrat, împreună cu preoţii şi reprezentanţii misiunilor catolice străine, o Liturghie arhierească. Pentru prima dată în cei peste patruzeci de ani de la întemeierea comunităţii greco-catolice române din Berlin, la altar a slujit şi pastorul acestora, pr. Mihai Caitar.
Liturghia arhierească din sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri are o tradiţie foarte veche în Berlin. În anii divizării politice a Germaniei şi a Berlinului, Episcopul catolic de Berlin celebra această Liturghie împreună cu reprezentanţii celor trei mari puteri occidentale – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa. La insistenţa Diecezei catolice, care îşi avea şi îşi are şi acum sediul în Berlinul de Est, Liturghia era celebrată în Catedrala „Sfânta Hedwiga”, situată în partea răsăriteană a oraşului. Prin aceasta, Ierarhii catolici, adversari ai regimului comunist din Republica Democrată Germană, doreau să demonstreze că aşa numitul „Statut de zonă de ocupaţie a celor patru mari puteri” cuprindea întreg Berlinul, şi nu doar – cum pretindeau comuniştii est-germani, sprijiniţi de comuniştii moscoviţi – doar Berlinul de Vest.
Începând din anul 1994, anul retragerii aliaţilor din Berlin şi Germania, Liturghia din sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri este celebrată împreună cu reprezentanţii misiunilor catolice străine. Prin acest gest, Cardinalul Sterzinsky vrea sa demonstreze unitatea tuturor credincioşilor catolici, indiferent de limba lor maternă, în Biserica lui Isus Cristos. În prezent în Berlin funcţionează 16 misiuni catolice străine, printre care şi cea greco-catolică română, păstorită de aproape doi ani de pr. Mihai Caitar, din oraşul Münster, landul Renania de Nord-Vestfalia. Liturghia de ieri, la care a fost prezent şi Nunţiul Apostolic la Berlin, Arhiepiscopul Erwin Josef Ender, a fost urmată de o recepţie la care au fost invitaţi să participe corpul diplomatic, preoţii misiunilor catolice străine şi reprezentanţii consiliilor parohiale ale acestor misiuni.
În ceea ce priveşte cele doua state de limbă română, atât la Liturghie cât şi la recepţie au participat doar reprezentanţii Ambasadei Republicii Moldova, nu şi cei ai Ambasadei României, deşi ambele ambasade primiseră invitaţii şi din partea Arhidiecezei catolice de Berlin şi din partea comunităţii greco-catolice române. Aceste informaţii au fost oferite pentru Catholica.ro de Ernst Meinhardt, redactor la Televiziunea Deutsche Welle. La finalul corespondenţei ni se aminteşte că din punct de vedere bisericesc Berlinul nu a fost niciodată divizat. Şi în perioada divizării politice a Germaniei, Berlinul de Vest a fost întotdeauna parte a Diecezei catolice de Berlin, Dieceză care actualmente cuprinde landurile federale Berlin, Brandenburg şi părţi ale landului Mecklenburg-Pomerania Anterioara.
