A XXX-a reuniune a Episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor
11.02.2006, Castelgandolfo (Catholica) - „Cristos răstignit şi abandonat, chip al lui Dumnezeu-Iubire şi viaţă pentru umanitate”. Pe acesta temă se întâlnesc la centrul Mariapolis din Castelgandolfo în apropierea Romei, între 11 şi 17 februarie, Episcopii prieteni ai Mişcării Focolarelor. Au fost invitaţi să participe circa 100 de Episcopi din toată lumea. Este a XXX-a întâlnire de acest gen. Episcopii îl vor întâlni pentru prima dată pe Papa Benedict XVI, cu ocazia audienţei generale de miercuri 15 februarie.
Punctul de referinţă al întâlnirii, care este promovată de Cardinalul Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, este enciclica „Deus caritas est”, care va fi aprofundată îndeosebi printr-un comentariu al Cardinalului Ennio Antonelli, Arhiepiscop de Florenţa. Pe linia gândirii Papei Benedict al XVI-lea, întâlnirea se va concentra asupra lui „Isus răstignit ca izvor şi model al iubirii”, focalizând privirea asupra durerii abandonării, atât de greu de înţeles, şi cu toate acestea atât de aproape de omul modern, după cum subliniază Chiara Lubich în spiritualitatea unităţii.
Alte puncte de interes sunt evanghelizarea în rândul tinerilor, colaborarea dintre noile mişcări ecleziale în vederea marii convocări, în Piaţa San Pietro, de sărbătoarea Rusaliilor din acest an, oportunităţile ecumenismului spiritual, împreună cu mărturii de viaţă ale unor Episcopi, preoţi şi laici. Momentele principale vor fi celebrările liturgice, animate în fiecare zi de Episcopii unui continent diferit, şi împărtăşirea fraternă, în scopul de a retrăi atmosfera din Cenacol, unde apostolii erau reuniţi împreună cu Maria, Maica Domnului. Experienţa ultimilor 30 de ani a fost pentru Episcopi un imbold pentru a descoperi spaţii mereu noi de comuniune şi de a parcurge cu optimism evanghelic împreună cu comunităţile lor diecezane căile dialogului, pentru a fi în mijlocul multiplelor conflicte ferment de reconciliere şi de pace.
Obiectivul acestor reuniuni este a aprofunda experienţa de împărtăşire spirituală şi de fraternitate între Episcopi, începută în 1977 la iniţiativa, în acea vreme, a Episcopului german de Aachen, Klaus Hemmerle, şi încurajată de Papa Paul VI. Inspirându-se din spiritualitatea unităţii, ei vor să traducă în viaţă şi să promoveze acea „spiritualitate de comuniune” pe care Papa Ioan Paul al II-lea a propus-o în repetate rânduri poporului lui Dumnezeu şi în special Episcopilor. (Comunicat de presă al Mişcării Focolarelor, din 10.02.2006; apărut în secţiunea română a sitului Radio Vatican)
