Prezentarea la Cluj a Enciclicei Deus caritas est

13.02.2006, Cluj (Catholica) - Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla a organizat în perioada 9-11 februarie 2006 un ciclu de conferinţe cu scopul de a prezenta credincioşilor prima Enciclică a Sfântului Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, „Deus caritas est” – „Dumnezeu este Iubire”. Manifestarea s-a desfăşurat în fiecare zi de la ora 19, în Catedrala „Schimbarea la Faţă”. Au conferenţiat: în prima zi, Episcopul eparhial Florentin Crihălmeanu împreună cu pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii; în a doua zi, Vicarul general Mihai Todea şi pr. Ioan Mătieş, Vicar cu laicii; iar în încheierea din a treia zi, din nou pr. Vicar Mihai Todea şi Episcopului Florentin.

În prima prezentare făcută, PS Florentin a vorbit despre unitatea iubirii în creaţie şi în istoria mântuirii, pornind de la multiplele sensuri pe care le are astăzi cuvântul iubire: „iubirea de patrie, iubirea profesiunii proprii, iubirea între prieteni, iubirea între părinţi şi copii, iubirea între fraţi, iubirea în familie, iubirea de aproapele şi iubirea de Dumnezeu. Se pare însă că astăzi, din această pluralitate de sensuri, iubirea dintre bărbat şi femeie, în care sunt antrenate trupul şi sufletul, devine un model al iubirii prin excelenţă.” Episcopul prezintă itinerarul filozofic şi religios propus de Sfântul Părinte, trecând prin religiile pre-creştine, care practicau cultul fertilităţii. „Se înălţau statui organelor sexuale umane, se practicau în temple ritualuri ale prostituţiei sacre. Astfel, eros-ul era celebrat ca o forţă divină, ca şi cum ar favoriza comuniunea cu divinitatea”.

„Acestei forme de religiozitate şi acestor principii, li se opune cu fermitate credinţa în unicul Dumnezeu, prin religia iudaică, în scrierile Vechiului Testament, arătând că este o perversiune a religiozităţii şi o idolatrie a creaţiunii”. Arătând că omul, alcătuit din trup şi suflet, „devine cu adevărat el însuşi atunci când trupul şi sufletul se găsesc într-o unitate profundă”, Preasfinţia Sa a ajuns şi la „modul agresiv de a exalta trupul, pe care astăzi îl vedem în jurul nostru”, care este „foarte înşelător. Eros-ul este astfel degradat, la nivelul sexului, devenind spectacol şi marfă de vânzare. Deci omul este asimilat unui obiect de piaţă. În aceste momente, vede doar partea sa materială, trupul şi sexualitatea, ceea ce duce la pierderea dimensiunii integrale care asigură libertatea şi plinătatea existenţei noastre. Paradoxal, exaltarea trupului poate conduce repede tocmai la ura faţă de aspectul trupesc uman.”

Intrând pe firul biblic împreună cu Sfântul Părinte, PS Crihălmeanu aminteşte exemplul Cântării Cântărilor, în care în a doua sa parte „este arătată experienţa iubirii ca şi descoperire a celuilalt, depăşind caracterul egoist de mai înainte. Aici apare cuvântul agape – iubirea caritativă, care poartă grija celuilalt, care nu caută binele propriu ci binele fiinţei iubite, are o motivaţie pentru renunţarea la binele propriu, fiind gata chiar la sacrificiu dacă este nevoie. O purificare mai profundă a iubirii, va duce spre caracteristica definitivă – adică, o iubire exclusivă, numai pentru această persoană şi în sens definitiv, pentru totdeauna.”

Episcopul greco-catolic a vorbit în continuare despre aparenta opoziţie dintre termenii eros şi agape, primul considerat tipic pentru cultura necreştină, iar al doilea tipic creştin. „În realitate însă, Sfântul Părinte arată, că cele două cuvinte nu pot fi separate, ci se completează reciproc, având rolul lor în cadrul iubirii umane. Cu cât ele se vor găsi în justa lor unitate în realitatea unică a iubirii, cu atât mai mult se realizează natura adevărată a iubirii în general. Eros-ul va trebui să înveţe să caute mai mult fericirea celuilalt, iar agape să înveţe nu doar să dăruiască ci şi să primească… În concluzie, iubirea este o realitate unică, dar cu dimensiuni diferite, care se pot impune pe rând, fără a fi complet separate una de cealaltă.”