A-l servi pe Cristos în vicarul lui Cristos
14.02.2006, Roma (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a amintit duminica trecută, în aplauzele credincioşilor reuniţi în Piaţa San Pietro pentru rugăciunea Angelus, de cea de-a 75-a aniversare a înfiinţării postului Radio Vatican, inaugurat de Pius XI la 12 februarie 1931. Secţia română a Radio Vatican a evocat perioada anilor `50, când Radio Vatican a cunoscut o puternică dezvoltare, într-un interviu cu pr. iezuit Antonio Stefanizzi, care a fost, după pr. Giuseppe Gianfranceschi şi pr. Filippo Soccorsi, al treilea director general al acestui post.
– Se constatase, mai presus de toate în timpul războiului, importanţa de a avea mijloace adecvate pentru a face să ajungă vocea Papei în diferitele părţi ale lumii. Mijloacele tehnice care erau atunci la dispoziţie erau necorespunzătoare. În acea vreme, 10kW ai micului transmiţător al lui Marconi erau de o putere incredibilă, dar cu trecerea anilor ea s-a dovedit inadecvată misiunii universale a Bisericii. Şi nevoia de a îmbunătăţi structurile tehnice s-a văzut nu doar în perioada războiului, dar şi după. Numeroase ţări ale Europei occidentale, îndeosebi lumea est-europeană, pierduseră libertatea, mai ales religioasă. Prin urmare Biserica avea mare nevoie să facă să ajungă vocea ei în acele direcţii şi în acele ţări. Astfel, în timpul Jubileului din anul 1950, unul dintre obiectivele Anului Sfânt a fost acela de a invita catolicii la o colectă pentru dezvoltarea Radioului Vatican. Olandezii, de exemplu, în loc să ofere bani, au donat un transmiţător de 100kW. În acelaşi timp, Vaticanul crease o Comisie pentru noile instalaţii ale Radioului, condusă de Cardinalul Canali.
– Ce amintire aveţi de la inaugurarea Centrului de transmisiune cu antenele de la Santa Maria di Galeria?
– Îmi amintesc satisfacţia pe care am observat-o pe chipul lui Pius al XII-lea când a putut să dea drumul transmiţătoarelor Centrului de transmisiune. Papa Pacelli urmărise personal evoluţia instalaţiei, dorită mult de el. Îmi amintesc că a dispus să fie modificată placa de marmură de la Santa Maria di Galeria spunând: Eu am venit să inaugurez Santa Maria di Galeria, nu doar să încep transmisiunile; am venit şi pentru a binecuvânta acest centru. Şi a dispus să se adauge aceasta pe placa respectivă. Şi a mai spus: L-am proclamat pe Arhanghelul Gabriel patron al telecomunicaţiilor, deci este oportun ca să fie aici statuia sa. De la acest centru pleacă vestea bună a mântuirii în lume prin Arhanghelul Gabriel care a adus Mariei vestea bună a lui Isus.
– Papa Pius al XII-lea a fost de fundamentală importanţă pentru dezvoltarea tehnică a Radioului Vatican. Dar altui Papă i se datorează în mod deosebit creşterea radioului…
– Exact. În timp ce pentru lucrările de dezvoltarea tehnică se găsiseră oameni care să finanţeze, nu existau salarii adecvate şi suficiente pentru sporirea programelor radio. În această privinţă, trebuie să menţionez că decisiv pentru dezvoltarea Radio Vatican a fost intervenţia Papei Paul al VI-lea. Mai întâi pentru că el provenea dintr-o familie de jurnalişti, şi avea deci o mare sensibilitate culturală şi simţea nevoia acestei prezenţe a Bisericii în lumea contemporană. Cu ocazia vizitei sale la Centru a spus: Este intenţia mea să lărgesc posibilităţile Radio Vatican mai presus de toate în domeniul programelor. A finanţat în mod corespunzător dezvoltarea programelor, a conţinutului. Consider aceasta un punct de cotitură a adevăratei activităţi a Radio Vatican ca sursă de informaţie, ca o călăuză a gândirii catolice. Acestei misiuni m-am dedicat şi eu: am trăit în Vatican 44 de ani şi mereu în domeniul telecomunicaţiilor. Am acceptat ca normă o frază pe care o citisem într-o carte de spiritualitate: „A-l servi pe Cristos în vicarul lui Cristos”.
