Credinţa ortodoxă în diaspora românească (II)
23.03.2006, Iaşi (Catholica) - Vă prezentăm a doua şi ultima parte a unui interviu acordat de către IPS Daniel, Mitropolitul ortodox al Moldovei şi Bucovinei, cotidianului Actualitatea Românească, ziarul românilor de pretutindeni, interviu apărut pe situl Trinitas.ro.
– Credeţi că românii plecaţi la muncă în străinătate ştiu să urmeze calea dreaptă a credinţei? Zbaterile din viaţa lumească îi aduc mai aproape pe români de mesajul dumnezeiesc?
– Urmarea dreptei credinţe în străinătate depinde de tăria credinţei românilor ortodocşi, de legătura lor cu parohiile ortodoxe din ţară şi cu noile parohii ortodoxe româneşti din străinătate, de prietenii pe care îi au, de mediul în care trăiesc şi de mulţi alţi factori. Totuşi, există unii români ortodocşi care în străinătate slăbesc în credinţa lor sau trec la unele grupuri religioase neortodoxe, fiind ispitiţi de avantaje materiale, în timp ce alţi români ortodocşi se întăresc în credinţa lor, descoperă biserica parohială ca fiind o familie spirituală mai mare care îi ajută să-şi păstreze identitatea ortodoxă şi românească. Problemele, necazurile şi încercările prin care trec oamenii îi schimbă fie în bine, fie în rău, îi apropie sau îndepărtează de credinţă. Fericiţi sunt aceia care trecând prin încercări şi necazuri se apropie şi mai mult de Dumnezeu, se întăresc în credinţa şi în dragostea lor faţă de Biserică, gândind şi grăind împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabia? Dar, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit” (Romani 8, 35.37).
– Mulţi români din străinătate ne-au mărturisit că Biserica le-a devenit un sprijin important în momentele dificile, dar şi în cele de bucurie. Credeţi că un rol important în acest sens îl au şi părinţii din Bisericile ortodoxe româneşti din diaspora?
– Da, rolul preoţilor ortodocşi români care sunt evlavioşi şi înţelepţi, bine pregătiţi teologic şi harnici în păstorirea credincioşilor, este considerabil. Acest rol este atât de important încât nici nu poate fi descris în cuvinte şi nici nu poate fi evaluat suficient în implicaţiile sale pe termen lung. Ca atare, grija pastorală şi frăţească a Bisericii şi Statului pentru românii din străinătate este cea mai mare investiţie pe termen lung, întrucât se investeşte în persoane umane, purtătoare de identitate religioasă şi culturală, care deodată pot aduce o contribuţie aparte printre străini şi pot reprezenta cu demnitate poporul român din care provin.
– Ce mesaj doriţi să adresaţi românilor plecaţi să muncească în străinătate? Vă mulţumim, Înalt Preasfinţite Părinte.
– Dorim ca românii din străinătate să nu se înstrăineze de ei înşişi! Să-şi păstreze credinţa, limba şi cultura românească, legătura cu Biserica şi cu ţara în timp ce se află în convieţuire şi cooperare cu oamenii din ţările în care locuiesc acum. De asemenea, dorim ca românii din străinătate să înveţe cât mai mult de la străini ce este bine, frumos şi util, să se îmbogăţească spiritual şi material, pentru a ajuta apoi poporul român să-şi recâştige încrederea în sine, în demnitatea şi vocaţia sa de a fi un popor statornic şi credincios, jertfelnic şi înţelept, harnic şi darnic, să depăşească şi ispita de a fi stăpân asupra altora şi complexul de a fi slugă la alţii! Un popor cu vocaţia de a se înălţa prin credinţă şi libertate, aşa cum o arată stema României.
