60 de copii „s-au împărtăşit din Cristos”
27.03.2006, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 25 martie, pr. dr. Constantin Naclad a ţinut o cateheză pentru copiii parohiei Sfânta Vineri din Iaşi, informează Radio Trinitas. Cateheza face parte dintr-un program intitulat „Cristos împărtăşit copiilor” şi care a fost demarat cu un an în urmă. „Este a treia cateheză care se desfăşoară în sâmbetele din Postul Paştelui şi face parte dintr-un proiect pilot care doreşte să evalueze modul în care copiii sunt receptivi la acest tip de împărtăşire a învăţăturii.”
Preotul a mai declarat pentru postul ortodox de radio: „La cateheza de vineri au veni 60 de copii cu vârste între 7 şi 17 ani, mulţi dintre ei fiind însoţiţi de părinţi sau bunici. Copiii sunt foarte interesaţi să cunoască cât mai multe despre învăţătura de credinţă ortodoxă, să se integreze în Biserică şi să ia parte la serviciile liturgice. Prin aceste cateheze dorim să observăm în ce fel am putea îmbunătăţi lecţiile pe care într-un târziu fiecare parohie va trebui să le organizeze. Fiecare preot paroh va trebui să se îngrijească mai ales de copii, de cei care sunt viitorul parohiei.”
