Imigranţii în Belgia sunt cazaţi în bisericile catolice
11.05.2006, Bruxelles (Catholica) - Reprezentantul Papei în Bruxelles, şi-a arătat sprijinul pentru decizia Episcopilor belgieni de a admite imigranţilor ilegali să stea în bisericile catolice. „Biserica a fost mereu de partea celor slabi”, a spus Arhiepiscopul Karl-Josef Rauber publicaţiei „De Morgen”. Nunţiul Apostolic a spus că problema imigranţilor ilegali – mii dintre ei căutând să obţină permisiune pentru şederea permanentă în Belgia – „solicită o soluţie politică”.
Sute de străini neidentificaţi s-au adăpostit prin biserici din întreaga Belgie. Nu este nimic nou, de mulţi ani preoţii catolici oferind „biserici azil” imigranţilor ilegali. În ultima vreme numărul acestor persoane a crescut însă foarte mult. Liderii conservatori din Belgia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această permisivitate a Bisericii, acuzând că Episcopii complică problemele provocate de valurile mari de imigranţi, în special din ţările catolice. Dar şi unii catolici sunt nemulţumiţi, mai ales după ce s-a aflat că unele biserici au fost modificate în interior pentru a permite musulmanilor să îşi desfăşoare cultul: pentru aceasta altarele au fost scoase, statuile acoperite şi s-au pus afişe cu sloganuri islamiste.
Novopress România, într-o ştire de acum două zile, cita următoarea declaraţie: „Islamul va cuceri Europa fără violenţă şi în doar câteva zeci de ani”. Cuvintele îi aparţin conducătorului libian Moamer Kadhafi, din cadrul unui discurs televizat transmis de Aljazeera. „Avem 50 de milioane de musulmani în Europa. Sunt semne care ne arată că Allah va oferi victoria islamului asupra Europei fără a fi folosite săbii sau arme de foc”, a continuat liderul nord-african.
