Interviu: Omul are nevoie de înţelepciune (II)

11.05.2006, Iaşi (Catholica) - În calitate de membru al Societăţii Internaţionale „Toma de Aquino” (filiala română) şi participant la lucrările Simpozionului Internaţional „Înţelepciunea astăzi. Abordări filozofice, teologice şi culturale”, desfăşurat la Iaşi în ziua de 1 mai, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, rectorului Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif”, a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări puse de Emanuel Imbrea. Textul interviului a apărut pe situl Diecezei de Iaşi; îl oferim şi noi serializat, astăzi ultima parte, despre simpozionul din 1 mai.

– De ce o abordare a înţelepciunii în contextul contemporan?
– Discursul despre înţelepciune nu este la modă. Lipsa de interes pentru înţelepciune ar avea mai multe cauze, unele sunt de suprafaţă, altele de profunzime. Nu este locul aici să intrăm în detalierea lor. Totuşi trebuie remarcate câteva aspecte. Mai întâi, omul de astăzi nu iubeşte trecutul, nu ştie sau nu vrea să ştie că trecutul este leagănul prezentului. Apoi, în lumea noastră contează mai mult cel care apare (pe sticlă, în ziare: apar, deci exist!), nu cel care este, aşa cum este; se preferă limbaje virtuale, se caută gratificaţii maxime cu eforturi minime, informaţia şi cunoaşterea sunt pătrunse de concupiscenţă epistemologică (exces, bârfă) etc. În fine, mulţi oameni se plâng de faptul că nu au timp, că nu se pot reculege – toată lumea vorbeşte, dar nu se comunică, probabil că există prea multe mijloace şi mai puţine mesaje. După cum ştiţi, graba şi zarva nu favorizează interiorizarea, examinarea conştiinţei, pro-vestea, reflecţia, judecata cumpănită.

Dacă privim de la distanţă lumea în care trăim pe de o parte, iar pe de alta rădăcina latinească a cuvântului înţelepciune – sapientia, sapere, a simţi sub limbă, a gusta din realitatea lucrurilor – atunci e clar că discursul despre înţelepciune nu se bucură de popularitate. Şi totuşi, e nevoie de înţelepciune, chiar dacă omul contemporan e uituc, lipsit de experienţă, nu-i preţuieşte pe bătrâni şi trăieşte un fel de întârziere existenţială într-o singură vârstă: tinereţea fără prejudecăţi. Un proverb latin spune: sapienti est ordinare – înţeleptul are puterea de a pune lucrurile în ordine. Deci înţeleptul vede legătura dintre lucruri şi pre-vede locul care li se cuvine. În contextul contemporan e nevoie de oameni înţelepţi care să re-aşeze lucrurile şi persoanele la locul lor. Printre altele, şi membrii SITA tind spre aşa ceva, dar în ce măsură reuşesc, rămâne de văzut.

– Care ar fi concluziile desprinse în urma conferinţelor şi a dezbaterilor ce au avut loc în cadrul simpozionului?
– Potrivit structurii temei simpozionului, împart şi eu concluziile în două părţi: unele teoretice şi alte practice. Dintre cele teoretice, concluzia cea mai importantă pare să fie următoarea, şi anume că înţelepciunea este posibilă, realizabilă, pentru că fiecare om, într-un anumit fel, o caută şi doreşte. Altă concluzie, la fel de preţioasă pentru timpurile în care trăim, arată modul cum poţi să fii înţelept: contemplativ în acţiune. Desigur, această formulă o găsim în patrimoniul tradiţiei creştine, care spune prin Sfântul Benedict: „ora et labora” (roagă-te şi munceşte), sau prin Sfântul Toma de Aquino: „contemplata aliis tradere” (transmite altora ceea ce ai contemplat), însă merită subliniat accentul pus de dezbaterile din cadrul simpozionului, şi anume discuţia în jurul aspectelor care lipsesc din lumea noastră: contemplaţie, tăcere, rugăciune, însingurare misionară şi responsabilă, preocupare pentru ochiul interior. Din punct de vedere practic, o concluzie semnificativă s-a desprins în timpul bilanţului activităţii SITA din ultimii cinci. Cu acest prilej s-a constat că din proiectele societăţii unele s-au concretizat, altele nu. Îmbucurător este faptul că s-a reuşit traducerea şi publicarea câtorva opuscule ale sfântului Toma. Şi, în sensul acesta, iată concluzia interesantă a simpozionului, s-a hotărât constituirea unei comisii de traducere a Sumei teologice a sfântului Toma şi s-a fixat ca temă de reflecţie pentru întâlnirea din anul viitor chiar analiza problemelor pe care le implică traducerea Sumei în limba română. În fine, dacă acest deziderat răspunde unei observaţii de ordin cultural, şi anume că orice limbă europeană care se respectă a introdus deja Suma teologică a sfântului Toma în propriul orizont spiritual şi semantic, SITA – filiala română îşi justifică existenţa prin efortul de a readuce printre noi atenţia faţă de bunul simţ, în sensul acesta Toma este un adevărat maestru, şi prin încercarea de a contribui la lărgirea spaţiilor interioare ale culturii româneşti.