Piesă de teastru „Mărturii din infernul inimii”
11.05.2006, Iaşi (Catholica) - Formaţia de teatru „Santinelele dimineţii” a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi va prezenta la subsolul catedralei romano-catolice „Sfânta Fecioară Maria, Regină” duminică, 14 mai 2006, începând cu ora 19.30, piesa de teatru „Mărturii din infernul inimii”. Actorii în rolurile principale vor fi, informează Ercis.ro, Eva-Femeia – Oana Pascaru, Adam-Bărbatul – Ciprian Moraru, Maria – Anca Dima, Şarpele – Ancuţa Focioroş, Femeia însărcinată – Mădălina-Maria Martin, Fiorosul – Ionuţ Apetrei, Tânărul – Corneliu Blaj, Dumnezeu – Ionuţ Bradu, Tânăra – Daniela Bradu. Autor şi regizor: Doina Jarcuczewicz. Coordonatorul programului este pr. conf. dr. Emil Dumea.
Situl Diecezei de Iaşi a publicat şi o scurtă prezentare făcută de regizoarea acestei piese. „Geneza acestui spectacol este lungă, de aproximativ opt luni de zile, octombrie-mai, de-a lungul cărora au avut loc repetiţii cu nouă studenţi ai Facultăţii de Teologie (Romano-Catolică din Iaşi – n.n.), care, plini de entuziasm, s-au constituit într-o formaţie de teatru cu denumirea de `Santinelele dimineţii`”, scrie Doina Jarcuczewicz. „Spectacolul nostru îşi propune, într-un spaţiu limită de aproximativ o oră şi jumătate, să cuprindă emblematic factori interni şi externi care zdruncină armonia familiei, bucuria lui Dumnezeu, rănit de atâţia şi atâţia sperjuri. Personajele, simbolizându-i pe Adam şi Eva, în frământările inimilor lor, primesc în periplul spiritelor lor darurile Duhului Sfânt alungând interferenţele malefice ce le-au cotropit iubirea, transformându-le viaţa în infern. Dar, ca şi pe primii oameni, Creatorul nu îi părăseşte pe cei doi soţi şi îi însoţeşte cu înţelepciunea şi cuvântul său chiar şi în cele mai întunecate cotloane ale inimii lor, acolo unde infernul încurcă minutarul timpului, comprimând viaţa, făcându-l pe om să uite că el a fost creat pentru veşnicie. Cuvântul sfânt sapă fante de `lumină` care-i conduc pe cei doi soţi până la ascultare, după care li se reaşază în inima plină de iubire.”
„Mesajul esenţial al spectacolului este că nici un drum nu duce spre lumină, spre iubire adevărată fără Dumnezeu. Căci `Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo voi fi şi eu`. De la Geneză şi până la Apocalipsă, în orice segment de vreme, problemele omenirii sunt aceleaşi. Cel mai adesea iubirea din familie devine o pagină perisabilă. Totodată, când exteriorul familiei inundă cu venin, cotropeşte şi distruge pe cei doi soţi, nu sunt părţi aidoma inimii lui Dumnezeu, inimii celui care ne-a creat.”
