Poporul german nu este în mod colectiv vinovat de Holocaust
01.06.2006, Roma (Catholica) - Poporul german nu poartă în mod colectiv vina pentru ororile nazismului, a afirmat Cardinal Stanislaw Dziwisz. Prelatul polonez a făcut această declaraţie pentru cotidianul italian Avvenire, răspunzând polemicilor provocate de vizita din 28 mai la Auschwitz a Papei Benedict al XVI-lea. În discursul său de acolo, Pontiful s-a prezentat ca „fiu al acelui popor în care un grup de criminali a ajuns la putere prin promisiuni mincinoase, în numele unor perspective de măreţie, al refacerii onoarei şi a proeminenţei naţiunii, cu previziuni de bunăstare dar şi prin forţa terorii şi a intimidării, astfel că poporul nostru a putut fi folosit şi abuzat ca un instrument pentru mania lor de distrugere şi de dominaţie”.
Unii comentatori au criticat formularea Papei, pretinzând că populaţia germană trebuie considerată în totalitate responsabilă pentru regimul nazist. Cardinal Dziwisz, fostul secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea, a declarat că remarcile Papei Benedict sunt „complet corecte”. „Nu poţi vorbi despre o vină colectivă”, a argumentat el, subliniind că mulţi germani i s-au opus lui Hitler, precum Episcopul August von Galen de Münster şi Sfânta Edith Stein. Vorbind la modul general de vizita Papei în Polonia, Cardinalul a spus că Pontiful de origine germană a „cucerit imediat” inimile catolicilor polonezi. Prelatul polonez a amintit de impresionata participare – două milioane după unele surse – a catolicilor la Liturghia celebrată duminică de Papa Benedict în Cracovia.
În aceeaşi zi, Papa a mers la Auschwitz, momentul cel mai dramatic al vizitei sale de patru zile. Discursul de acolo nu a fost bine primit de toţi. Riccardo Di Segni, şef rabinul Romei, spus că discursul papal a fost o „ocazie pierdută”. Lăudând vizita Papei în termeni generali, rabinul a spus că nu este foarte convins de pretenţia Papei că poporul german a fost o victimă a nazismului, şi nu atât „de partea persecutorilor”. Claudio Morpugo, preşedintele sinagogii din Roma, a susţinut de asemenea că cuvintele Papei par a „minimiza responsabilitatea poporului german şi a tuturor celor care au acţionat impulsionaţi de ideologia anti-semită”.
Nu putem să îi facem vinovaţi pe toţi germanii de un fapt care majoritatea poporului nu a aprobat şi a suferit pe pielea propria. Eram la Mogliano in Italia în timpul urmator războiului mondial când am auzit de persoană un preot nemţ care spunea că mare parte poporului german era împotriva nazizmului şi că se rugau pentru prabuşirea lui.