Anunţuri din Dieceza de Timişoara
14.06.2006, Timişoara (Catholica) - 1. Episcopia Romano-Catolică de Timişoara organizează în perioada 16-18 iunie 2006 două cursuri de pregătire pentru clerul diecezan respectiv pentru cateheţii care îşi desfăşoară activitatea în şcolile, liceele şi parohiile Diecezei de Timişoara. Conform programului primul curs va avea loc vineri, 16 iunie 2006 între orele 9.00 – 13.00 în sala mare a Centrului Diecezan de Tineret la care sunt aşteptaţi preoţii diecezani. Cursul de formare a cateheţilor sosiţi din centrele catehetice din Timişoara, Arad şi Reşiţa va fi găzduit de Mănăstirea Salvatoriană din Timişoara-Elisabetin. Invitatul şi referentul cursurilor este profesorul Sepp Faist, directorul Institutului Pedagogic din Graz-Austria şi Helmut Loder profesor la acest institut.
2. Sâmbătă, 17 iunie 2006 în organizarea Centrului Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va avea loc pelerinajul ministranţilor (slujitorilor la altar) la Maria-Radna. În programul acestui pelerinaj figurează o liturghie care va fi celebrată la orele 10.00 în Bazilica din Maria-Radna de către Msgr. Böcskei László vicar general, după care până la orele 16.00 vor urma diferite programe religioase, cultural-distractive care se vor desfăşura în Lipova Băi.
3. Duminică, la 18 iunie 2006 Msgr. Böcskei László, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va vizita două comunităţi romano-catolice ale Diecezei de Timişoara, unde va continua administrarea Sfântului Sacrament al Mirului tinerilor care sunt pregătiţi pentru acest moment. În biserica comunităţii catolice din Brestovăţ, filială a Parohiei din Recaş acest sacrament va fi administrat în cadrul liturghiei care va începe la orele 9.30. În Parohia din Recaş, liturghia solemnă de mirungere va începe la orele 12.00. Ambele comunităţi sunt administrate de către Pr. Stoianovici Petar, paroh de Recaş. Din comunităţile romano-catolice din Recaş, Brestovăţ, Bazoş şi Iosifălău vor fi miruiţi în total 116 tineri.
4. În cadrul programului de pregătire al laicilor, program demarat de Episcopia Romano-Catolică de Timişoara, în perioada 20-22 iunie 2006 se va desfăşura la Casa „Hildegardis” din Lipova un curs de pregătire pentru crâsnici în limba maghiară. Tema cursului este: „Biserica – Trupul lui Cristos, referenţi fiind pr. Dr. Dávid Diósi şi Pr. Canonic Andreas Reinholz.
anunţ trimis de Eniko Sipos
