Cuvântul şi Euharistia – temelia vestirii iubirii lui Dumnezeu
17.06.2006, Vatican (Catholica) - Astăzi la amiază, în Aula Fericirilor din Vatican, Papa Benedict i-a primit pe membri Asociaţiei „Sfinţii Petru şi Paul”, cărora le-a transmit recunoştinţa sa pentru îndelungii ani de slujire ai Succesorilor lui Petru. După ce a subliniat „slujirea voluntară şi dedicată a Sfântului Scaun” de către Asociaţie, Sfântul Părinte a amintit faptul că aceasta este compusă din trei secţiuni: liturgic, caritabil şi cultural, „reflectând trei aspecte complementare ale vieţii şi activităţii comunităţilor ecleziale”.
Sfântul Părinte i-a invitat pe membrii Asociaţiei să se asigure că „prima voastră grijă continuă să fie acea de a avea o viaţă intensă de rugăciune şi de participare asiduă la Liturghie, angajament la nivel personal cât şi la nivelul asociaţiei. […] Doar dacă ne lăsăm formaţi constant de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, şi ne hrănim continuu cu Trupul şi Sângele lui Cristos, vom putea să transmitem celorlalţi iubirea lui Dumnezeu, care este un dar al Duhului Sfânt.” Papa a continuat: „Voi căutaţi să fiţi mărturisitori ai acestei iubiri pentru săraci în aşezământul Dono di Maria”, aflat lângă Vatican şi condus de surorile Maicii Tereza de Calcutta, „şi în dispensarul pediatric Santa Marta” din Vatican, „precum şi în diferitele iniţiative sociale promovate în parohiile voastre. Fie ca iubirea să vă anime toate activităţile voastre.”
Papa şi-a încheiat discursul în faţa grupului referindu-se la nevoia „unei formări culturale adecvate pentru maturizarea în credinţă. Evanghelizarea necesită astăzi o cunoaştere responsabilă a nevoilor culturale moderne şi o constantă imersiune în doctrina catolică.”
