Importanţa devoţiunii către Preasfânta Inimă a lui Isus

23.06.2006, Roma (Catholica) - Sărbătoarea din această vineri, 23 iunie 2006, a Preasfintei Inimi a lui Isus, marchează a 50-a aniversare a Enciclicei „Haurietis Aquas” a Papei Pius al XII-lea, despre această devoţiune. În acest interviu pentru agenţia ZENIT, pr. Massimo Taggi, director naţional al Apostolatului Rugăciunii din Italia, vorbeşte despre devoţiunea la Preasfânta Inimă ca un mijloc eficient pentru contracararea secularizării.

– Care este semnificaţia şi importanţa astăzi a devoţiunii către Preasfânta Inimă?
– Într-o lume care, pe de o parte, este caracterizată de minunate aspecte pozitive, atât la nivel ştiinţific cât şi tehnic, cultural şi social, cu o puternică dorinţă de dreptate, pace şi solidaritate, dar care, pe de altă parte, pare grozav de ambiguă şi confuză, într-o criză a valorilor, în mod esenţial materialistă, devoţiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus oferă o îndrumare fundamentală pentru a înţelege adevărata imagine a lui Dumnezeu şi profunda semnificaţie a vieţii.

Dacă este adevărat ceea ce a spus, în mod minunat, un gânditor francez: „calitatea vieţii depinde de calitatea sentimentelor”, o întoarcere la inimă – înţeleasă în sensul biblic, ca centrul unei persoane, unde gândurile, deciziile şi sentimentele îşi găsesc punctul lor existenţial de sinteză – şi în mod specific la Inima lui Isus, Cuvântul întrupat, este drumul prin excelenţă pentru „a lua apă cu bucurie din izvorul mântuirii”.

Aşa cum spune Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în Enciclica „Deus Caritas Est”: „Acela care vrea să dăruiască iubire trebuie şi el să o accepte ca pe un dar. Omul poate, cu siguranţă, aşa cum ne spune Domnul, să devină izvor din care să curgă râuri de apă vie. Dar ca să devină un astfel de izvor, el însuşi trebuie să bea mereu din nou din izvorul primordial şi originar care este Isus Cristos, din inima străpunsă din care curge iubirea lui Dumnezeu” (nr. 7).

– De ce s-a pierdut această devoţiune în ultimii 30 de ani?
– Nu s-a pierdut total cu adevărat. Chiar în perioada post-conciliară, devoţiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus a continuat să existe, în special la nivelul religiozităţii populare şi în foarte răspânditele practici devoţionale, precum rugăciunea zilnică de oferire, promovată de Apostolatul Rugăciunii, ore de adoraţie în prima Vineri din lună etc. În acelaşi timp, este adevărat că a fost contestată şi marginalizată de către destul de întemeiatul criticism al faptului de a cădea pradă „devoţionismului”, sau datorită prezumţiei, mult mai puţin fondate, că după Conciliul Vatican II nu a mai fost loc pentru astfel de lucruri. Motivul real pentru criză este acela că nu s-a înţeles faptul că nu este vorba despre o devoţiune opţională, minoră, ci despre o spiritualitate, o devoţiune ale cărei fundamente sunt la fel de vechi ca şi creştinismul însuşi.

– De ce şi cum va fi celebrată a 50-a aniversare a Enciclicii „Haurietis Aquas” a Papei Pius al XII-lea?
– Am decis să organizăm un congres naţional al Apostolatului Rugăciunii, pentru a 50-a aniversare a „Haurietis Aquas” din două motive: deoarece acea enciclică a fost un document important, care a abordat în mod complet şi profund subiectul devoţiunii către Preasfânta Inimă a lui Isus, ţinând cont de obiecţiile care se ridicau deja atunci, şi dându-le un răspuns cu autoritate; şi deoarece suntem convinşi că lumea de astăzi are mare nevoie să descopere că Dumnezeu este iubire, că afectivitatea şi nu sentimentalismul constituie o componentă esenţială a unei relaţii autentice cu Dumnezeu în Isus Cristos; că o atitudine de milostivire, acceptată şi oferită, este fundamentul păcii autentice la toate nivelele, de la familie la relaţiile interetnice şi internaţionale, aşa cum se vede clar în învăţăturile Papei Ioan Paul al II-lea şi acum ale Papei Benedict al XVI-lea.