Arroyo i-a prezentat Papei legea pentru abolirea pedepsei cu moartea
26.06.2006, Vatican (Catholica) - Preşedintele filipinez i-a prezentat Papei Benedict al XVI-lea o nouă lege care aboleşte pedeapsa cu moartea în ţara sa. Sfântul Părinte a primit-o în audienţă în ziua de luni, 26 iunie, pe Gloria Macapagal Arroyo, a confirmat Biroul de Presă al Sfântului Scaun într-o declaraţie. „În decursul întâlnirii cordiale, preşedintele i-a explicat Sfântului Părinte noua lege care interzice pedeapsa cu moartea, care a fost semnată sâmbăta trecută, în sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul”, se arată în declaraţie.
De asemenea, Arroyo „i-a prezentat Papei un plan pentru reforma constituţiei, care urmăreşte o dezvoltare mai armonioasă a ţării, acordând o mai mare atenţie sectoarelor mai sărace ale populaţiei”, a confirmat Biroul de Presă. Comunicatul continuă: „În timpul întâlnirii, s-a făcut referire şi la perspectivele favorabile pentru dialogul cu locuitorii musulmani ai ţării şi la speranţa pentru pacea naţională”. „În final preşedintele a arătat cum valorile creştine, cu care se identifică majoritatea filipinezilor, îşi găsesc de asemenea expresie şi sprijin în legislaţia statului”.
