PF Teoctist va participa la Întâlnirea Mondială de la Moscova (comunicat)
30.06.2006, Bucureşti (Catholica) - În zilele de 3-5 iulie a.c., la invitaţia Sanctităţii Sale Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, participă la Întrunirea Mondială a Liderilor Religioşi de la Moscova, organizată de Consiliul Interreligios al Federaţiei Ruse şi Consiliul Interreligios al Comunităţii Statelor Independente.
Pe agenda de lucru a reuniunii, la care participă lideri religioşi din întreaga lume – reprezentanţi ai Bisericilor creştine, islamului, iudaismului, budismului, taoismului şi hinduismului – , se află teme referitoare la rolul religiei în societatea de astăzi, educaţia şi formarea morală a tineretului, sprijinirea valorilor familiei, vieţii şi egalităţii între bărbaţi şi femei, respectul tradiţiilor religioase, responsabilitatea faţă de creaţie, moralitatea în economie, rolul mass-media, dialogul dintre comunităţile religioase, politicieni, societate şi organizaţiile internaţionale, căile de combatere a terorismului şi extremismului etc. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)
