Bernard Ducruet: Umilinţa regăsită după sfântul Benedict
01.07.2006, Iaşi (Catholica) - Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii „Umilinţa regăsită după sfântul Benedict”, scrisă de Bernard Ducruet, publicată în colecţia „Mici tratate de spiritualitate” cu nr. 4. Cartea apare în format 11×17, conţine 45 pagini şi poate fi procurată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 3 RON, inclusiv prin librăria electronică „Presa Bună” de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro. Al patrulea volum al acestei serii de spiritualitate este scris de părintele benedictin Bernard Ducruet, care este abate emerit la mănăstirea Abbaye de Fleury, Saint Benoit sur Loire, unde se păstrează şi sunt venerate moaştele sfântului Benedict de Nursia, întemeietorul ordinului benedictin şi al vieţii monastice occidentale în secolul al VI-lea. Traducerea în limba română a fost realizată de sr. Agnès Davidovici.
Ascultarea este o calitate a relaţiei greu de analizat, deoarece de ascultare se leagă tot ce a strâmbat şi distorsionat mai rău păcatul originar citim în introducerea acestei cărţi. Ca şi umilinţa, ascultarea a devenit ceva greu de imaginat contemporanilor noştri, care o privesc doar prin prisma raportului „dominare-supunere”. În cuprinsul cărţii întâlnim distincţia clară care se face între ascultarea copilărească, cea adolescentină, cea a omului matur şi în cele din urmă, ascultarea întru credinţă a ucenicului lui Cristos. Deseori ascultarea este blocată de teama de a nu fi dominaţi de cel de lângă noi. Aspectul esenţial al ascultării, după sfântul Benedict, este acela al mărturiei, al progresului în relaţionarea cu celălalt. Altfel, orice efort al nostru ar fi zadarnic. Deşi exerciţiul ascultării nu este uşor, nu trebuie uitat că toţi oamenii au fost chemaţi la ascultare, deoarece cine ascultă de oameni, va asculta cu siguranţă şi de voinţa lui Dumnezeu.
Lucrarea se adresează aşadar nu doar călugărilor şi clericilor – persoane chemate prin excelenţă la practicarea ascultării – ci şi tuturor persoanelor dornice de practicarea acestei virtuţi sociale atât de apreciată şi totuşi ignorată.
