Sprijinirea victimelor terorismului din Bombay
13.07.2006, Bombay (Catholica) - Un Episcop din Bombay a cerut ca parohiile şi şcolile diecezane să fie puse la dispoziţia celor afectaţi de atacurile teroriste de marţi, 11 iulie 2006. Episcopul Bosco Penha, administrator arhidiecezan, a cerut „să fie puse toate resursele şi clădirile, cu cuvenita prudenţă, la dispoziţia persoanelor puternic afectate” de exploziile în urma cărora 200 de persoane au murit şi peste 700 au fost rănite. Declaraţia a fost confirmată astăzi de către Conferinţa Episcopală Indiană.
În declaraţie, Episcopul Penha, în numele Bisericii Romano-Catolice din Bombay, îşi exprimă compasiunea şi solidaritatea cu oraşul „în acest moment de şoc, traumă şi suferinţă declanşate de actele necugetate de teroare, care au cauzat moartea şi mutilarea a sute de navetişti în timpul orelor de vârf ale serii”. Prelatul şi-a mai exprimat „aprecierea şi recunoştinţa specială” faţă de serviciile de cale ferată, de transporturi, municipalitate şi poliţie, care „au conlucrat pentru a aduce un serviciu lăudabil publicului în aceste momente de criză şi tragedie”. „Suntem de asemenea întăriţi de nenumăraţii `buni samariteni`, caracteristici spiritului de slujire din Bombay… care au venit în întâmpinarea persoanelor în nevoi”. „Cerem să fie oferite rugăciuni speciale la Liturghiile de la sfârşit de săptămână” pentru „victime şi familiile lor”, a spus el, invitând la „încredere în Atotputernicul Dumnezeu”.
Papa Benedict al XVI-lea a descris atacurile teroriste din India ca „acte fără sens împotriva umanităţii”. Cardinalul Angelo Sodano, secretarul de stat al Vaticanului, a trimis o telegramă autorităţilor civile şi eclesiastice, în care Sfântul Părinte a declarat că este „profund întristat de ştirea despre actele teroriste din Bombay”. Papa „îi asigură pe toţi cei afectaţi de apropierea lui spirituală în rugăciune”. „Deplângând aceste acte fără sens împotriva umanităţii, Sfântul Părinte i-a încredinţat pe numeroşii decedaţi milostivirii iubitoare a celui Atotputernic. Asupra familiilor lor îndoliate şi asupra numeroşilor răniţi e la invocat darurile divine ale tăriei, consolării şi mângâierii”, a semnat Cardinalul Sodano.
