Pelerinaj la Cărbunari-Blaj
15.08.2006, Blaj (Catholica) - La Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august, tradiţia reluată în 1990 îi îndeamnă pe credincioşii greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş în pelerinaj la Cărbunari, în apropiere de Blaj, la Capela Fecioarei Săracilor. În ajunul sărbătorii, luni, 14 august, aici s-a celebrat Paraclisul şi Acatistul Maicii Domnului. Marţi, la orele 8, pr. Bernard Ştef, AA, a celebrat prima Sfântă Liturghie. La orele 10 s-a oficiat liturghia solemnă, pontificată de Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian, dimpreună cu 10 preoţi, printre care augustinienii asumpţionişti – în grija cărora se află sanctuarul.
La momentul prescris, Înaltul Ierarh a procedat la hirotonirea întru preoţie a diaconului Filip Chereşi, din protopopiatul Târnăveni, care a urmat studii teologice la Blaj şi la Paris. În cuvântul de învăţătură, referindu-se la frumoasele pricesne, imne şi cântări de mulţumire pe care credincioşii şi Biserica întreagă le închină Maicii Domnului, Arhiereul a citat şi din frumuseţea versurilor închinate glorioasei înălţări la ceruri a Mariei scrise de părintele canonic Nicolae Pura. În continuare s-a adresat nou-hirotonitului: „Iubite frate întru preoţie, Filip, Bunul Dumnezeu, prin atotştiitoarea Sa putere, a rânduit să primeşti onorata preoţie în această mare sărbătoare a Maicii Sale. Te îndemn să-ţi consideri preoţia ca pe un dar din partea Ei. Indiferent cât de mari şi de furioase vor fi valurile vieţii, avându-o pe Maria, rugătoare caldă, vei ajunge negreşit la limanul mântuirii. Te mai îndemn, iubite frate, ca în această ţară şi lume care duce atât de mare lipsă de repere morale, în care oameni pe care mulţi dintre noi îi credeam nepătaţi şi luptători neînfricaţi pentru dreptate şi adevăr, se dovedesc a fi înşelători, să fii o chezăşie, o călăuză înţeleaptă spre omenie, onestitate şi sfinţenie. Învaţă-i pe toţi, cu vreme şi fără de vreme, frumuseţea vieţii creştine, pacea binelui, mângâierea rugăciunii, sensul libertăţii, bucuria renunţării şi a jertfei.”
La finalul ceremoniei, Pr. Filip Chereşi a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor care i-au călăuzit paşii spre taina preoţiei, împărţind apoi binecuvântarea tuturor celor prezenţi.
