Tabăra de vacanţă de la Pralea
17.08.2006, Iaşi (Catholica) - În localitatea Pralea, judeţul Bacău, la Casa „Don Bosco”, în primele nouă zile ale lunii august, 132 de copii din şapte parohii au participat la tabăra de vacanţă „Copiii, cetăţenii lumii”, informează Ercis.ro. Acţiunea a fost organizată de Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin proiectul „Don Bosco”, în colaborare cu Congregaţia „Surorile Providenţei” Iaşi, Acţiunea Catolică a Copiilor şi Asociaţia Scout Catolică Română. Tema taberei din acest an a vizat îmbunătăţirea cunoştinţelor universale şi a celor despre propriul popor. Totodată, organizatorii au urmărit şi promovarea voluntariatului în rândul tinerilor animatori şi a adulţilor, prin implicarea lor în diferite activităţi specifice.
Copiii au fost împărţiţi pe grupe de câte 10-15 membri, în funcţie de locaţia de unde proveneau – parohiile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfânta Tereza” şi „Sfântul Anton” din Iaşi, Tomeşti, Săveni, Paşcani, Mărgineni, Ştefan cel Mare din Bacău, Centrul de plasament „Sfântul Iosif” Iaşi, Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineret „Don Bosco” Iaşi, Proiectul „Surorile Providenţei” Iaşi şi Proiectul Caritas Greco-Catolic Cluj. Treizeci şi doi de animatori, sprijiniţi de 12 voluntari veniţi din Franţa, au organizat şi au coordonat activităţile, pornind de la numele a 12 popoare antice pe care le-au primit grupele de copii. Fiecare grupă a beneficiat de informaţii şi surse de documentare privind caracteristicile socio-culturale ale poporului pe care îl reprezentau.
„Toţi copiii au plecat de la Pralea cu cele mai plăcute amintiri, gata să convingă şi alţi copii că merită să petreci o vacanţă de neuitat aici, alături de prietenii animatori”, scriu Ninel Berneagă şi Sergiu Ungurianu pe situl Diecezei de Iaşi. „A fost minunat, mi-am făcut prieteni noi, am învăţat mai multe jocuri pe care acum pot să le fac cu copiii mai mici ca mine. Am făcut atâtea activităţi, încât nu mi le aduc aminte acum pe toate ca să vi le spun – ne-am distrat, am învăţat, ne-am rugat dar cel mai important cred eu e că am învăţat să fim uniţi!”, este concluzia Alinei menţionată în materialul citat.
