Papa despre credinţă şi despre a crede
12.09.2006, Regensburg (Catholica) - „Cei care cred nu sunt niciodată singuri” – au fost primele cuvinte ale Papei la Liturghia celebrată astăzi în Regensburg. Dovada, a subliniat Sfântul Părinte, a fost chiar Liturghia în sine, care a strâns peste 300.000 de persoane. „Suntem adunaţi aici pentru o celebrare a credinţei. O întrebare apare atunci: Ce credem noi cu adevărat? Ce înseamnă a crede? Este aşa ceva posibil în lumea modernă?” Papa, folosindu-se de crez, a căutat în continuarea predicii sale să explice ce înseamnă credinţa şi a crede.
Prima idee susţinută de Papă a fost aceea că în esenţa ei, credinţa este simplă, în ciuda cantităţii imense de teologie scrisă. „Domnul ne spune aceasta când îi spune Tatălui Său: ai revelat aceste lucruri celor simpli – celor care pot să vadă cu inima. Biserica, la rândul ei, ne dă un mic rezumat în care cuprinde tot ceea ce este esenţial”, a continuat Sfântul Părinte, referindu-se la Crezul Apostolic. Acesta „vorbeşte despre Dumnezeu, Creatorul şi Izvorul a tot ce există, despre Cristos şi de opera Sa răscumpărătoare, până la învierea morţilor şi viaţa veşnică. În structura lui de bază, Crezul este compus însă din trei secţiuni principale, şi, după cum vedem din istoria lui, nu este altceva decât o extindere a formulei Botezului pe care Domnul Înviat a încredinţat-o discipolilor săi când le-a spus: `Mergeţi, faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh`.”
„Odată ce înţelegem aceasta”, a continuat Papa, „două lucruri devin clare. Primul: credinţa este simplă. Credem în Dumnezeu – în Dumnezeul care este Începutul şi Sfârşitul vieţii umane. Credem în acel Dumnezeu care intră în relaţie cu noi, fiinţele umane, un Dumnezeu care este pentru noi originea şi viitorul. […] Un al doilea lucru devine clar: Crezul nu este o colecţie de propoziţii; nu este o teorie. Este ancorat în evenimentul Botezului – o adevărată întâlnire între Dumnezeu şi om. În misterul Botezului, Dumnezeu se coboară pentru a ne întâlni; El se apropie de noi şi în acest mod ne apropie unii de alţii. Botezul înseamnă că Isus Cristos ne adoptă ca fraţi şi surori ale Lui, primindu-ne astfel ca fii şi fiice în însăşi familia lui Dumnezeu. El face astfel din noi o mare familie în comuniunea universală a Bisericii. Cu adevărat, cei care cred nu sunt niciodată singuri. Dumnezeu vine să ne întâlnească. Să mergem şi noi să îl întâlnim pe Dumnezeu şi astfel să ne întâlnim unii cu alţii! În măsura puterilor noastre să ne asigurăm că nimeni dintre copiii lui Dumnezeu nu se simte singur!”
Papa Benedict a expus apoi un argument pentru existenţa lui Dumnezeu: „Ce se află la origine? Raţiunea creatoare, Duhul care face toate lucrurile şi le face să se dezvolte, sau Iraţionalitatea, care, fără să aibă vreun motiv, reuşeşte totuşi să producă un univers ordonat în mod matematic, precum şi pe om şi raţiunea lui. Aceasta ar fi însă atunci doar un rezultat întâmplător al evoluţiei şi deci, în fond, un lucru iraţional.” Dumnezeu nu poate să nu fie luat în calcul, a spus Sfântul Părinte. „Calculele omeneşti, fără Dumnezeu, nu ies; nici calculele lumii, ale întregului şi vastului univers, fără El nu ies.” „În care Dumnezeu credem?”, este întrebarea care se pune atunci. Unul care „are un chip. Dumnezeu nu ne lasă să bâjbâim prin întuneric. Ni s-a arătat ca un om. […] El ne-a iubit până acolo încât s-a lăsat răstignit pe Cruce pentru noi, pentru a duce suferinţele omenirii la însăşi inima lui Dumnezeu.”
În fine, ultimul aspect atins de Papa a fost acela al fricii resimţite în faţa Judecăţii de apoi. Sfântul Părinte a justificat existenţa acestei Judecăţi arătând că fiecare dintre noi dorim dreptatea. „Nu dorim oare cu toţii ca într-o bună zi să se facă dreptate pentru toţi cei condamnaţi pe nedrept, pentru cei care au suferit de-a lungul vieţii, care au murit după o viaţă plină de durere? Nu dorim oare ca nedreptăţile şi suferinţele strigătoare la cer pe care le vedem în istoria umană să dispară în final, pentru ca la sfârşit toţi să îşi găsească fericirea şi toate să capete un sens? Acest triumf al dreptăţii, această reunire a atâtor fragmente ale istoriei care par fără sens, pentru a le integra într-un întreg în care adevărul şi iubirea prevalează: aceasta se înţelege prin conceptul de Judecata de apoi.”
Astăzi Pontiful mai are în program o conferinţă cu profesorii de la Universitatea din Regensburg şi celebrarea Vesperelor în Catedrala din localitate.
