Prima şedinţă a Sinoadelor Mitropolitane din Transilvania (comunicat)
19.09.2006, Cluj (Catholica) - 1. Cele două Sinoade Mitropolitane din Transilvania, reunite în şedinţă comună la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Izvorul Mureşului, Judeţul Harghita, în data de 19 septembrie 2006, având pe agendă examinarea unor proiecte de lege care să reglementeze în mod echitabil problemele patrimoniale dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), după ce au examinat cele trei proiecte prezentate de Secretariatul de Stat pentru Culte, Dl. Nicolae Popa, deputat PC de Alba şi Dl. Augustin Zegrean, deputat PD de Bistriţa-Năsăud, s-au pronunţat în favoarea celui din urmă şi, introducând o seamă de amendamente care să elimine orice confuzie sau interpretare inadecvată, îşi declară susţinerea acestuia în numele celor cinci milioane de ortodocşi din cele douăsprezece judeţe pe al căror teritoriu fiinţează cele două Mitropolii.
2. Reprezentanţa Fundaţiei private Gojdu, întrunită în şedinţă de lucru în data de 19 septembrie 2006, la Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Izvorul Mureşului, cere Statului Român să pună în aplicare prevederile Acordului bilateral din 1937, dintre Statul Român şi Statul Ungar, prin care Statul Român este obligat ca în termen de 30 de zile să obţină din partea Statului Ungar patrimoniul Gojdu şi să-l predea Fundaţiei Private Gojdu.
3. Fundaţia Gojdu (cu sediul la Sibiu) nu a recunoscut niciodată şi nu recunoaşte existenţa Fundaţiei publice ungaro-române Gojdu. (Comunicat semnat „Biroul de presă” şi apărut pe situl Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului)
