A-l urma pe Cristos nu este un lucru uşor
24.09.2006, Vatican (Catholica) - Astăzi în Biserica Catolică de rit latin a fost duminica a XXV-a de peste an (iar cea de rit latin în duminica a XVIII-a după Rusalii). Pornind de la lectura evanghelică a zilei (Marcu 9,30-37), Papa a vorbit despre logica creştinismului, care nu coincide cu logica lumii, amintind apoi de jertfa călugăriţei ucise acum o săptămână în Somalia. Redăm cuvintele Sfântului Părinte, în traducerea Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
În Evanghelia acestei duminici, Isus anunţă pentru a doua oară ucenicilor patima, moartea şi învierea Sa (cf Marcu 9,30-31). Evanghelistul Marcu evidenţiază contrastul puternic dintre modul lui Isus de a gândi şi cel al celor doisprezece apostoli, care nu numai că nu înţeleg cuvintele Învăţătorului şi refuză categoric ideea ca El să meargă la moarte (cfr Mc 8,32), dar discută despre cine dintre ei trebuie să se considere „cel mai mare” (cf Marcu 9,32). Isus, cu răbdare, le explică felul Său de a gândi, logica iubirii care devine slujire până la dăruirea de sine: „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor” (Marcu 9,35).
Aceasta este logica creştinismului, care răspunde adevărului omului creat după chipul lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp este în contrast cu egoismul său, consecinţă a păcatului originar. Fiecare persoană umană este atrasă de iubire – care în cele din urmă este Dumnezeu însuşi – dar adeseori greşeşte în modurile concrete de a iubi, şi astfel, dintr-o tendinţă pozitivă la origine, întinată însă de păcat, pot deriva intenţii şi acţiuni rele. O aminteşte aceasta, în liturgia de azi, şi Scrisoarea Sfântului Iacob: „Acolo unde este gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele. Dar înţelepciunea care vine de sus este, înainte de toate, curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie”. Şi apostolul conclude: „Rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace” (3, 16-18).
Aceste cuvinte fac să ne gândim la mărturia atâtor creştini care, cu umilinţă şi în tăcere, îşi cheltuiesc vieţile în serviciul altora pentru Domnul Isus, lucrând concret ca servitori ai iubirii şi de aceea ca „făuritori” ai păcii. Unora le este cerută uneori mărturia supremă a sângelui, aşa cum i s-a întâmplat cu puţine zile în urmă călugăriţei italiene sora Leonella Sgorbati, căzută victimă a violenţei. Această soră, care de mulţi ani slujea pe cei săraci şi pe cei mici din Somalia, a murit pronunţând cuvântul „iertare”: iată, cea mai adevărată mărturie creştină, semn paşnic de contradicţie ce demonstrează biruinţa iubirii asupra urii şi asupra răului.
Fără îndoială, a-l urma pe Cristos este dificil, dar, aşa cum el spune, numai cine îşi pierde viaţa pentru cauza Sa şi a Evangheliei şi-o va salva (cf Marcu 8,25), dând sens deplin propriei existenţe. Nu există altă cale pentru a fi ucenici ai Săi, nu există altă cale pentru a mărturisi iubirea Sa şi a tinde la desăvârşirea evanghelică. Să ne ajute Maria, pe care astăzi o invocăm ca Fericită Fecioară a Răscumpărării, să ne deschidem tot mai mult inima iubirii lui Dumnezeu, mister de bucurie şi de sfinţenie.
