Faţă de Arhiepiscopul Milingo, Biserica a fost întotdeauna ca o mamă
28.09.2006, Roma (Catholica) - Biserica a primit cu adâncă durere decizia Arhiepiscopului Emmanuel Milingo de a se pune în afara comuniunii ecleziale prin consacrarea întru episcopat a patru preoţi, fără necesarul mandat pontifical, aflăm din pagina în limba română a Radio Vatican. Ritul consacrării episcopale, considerată invalidă, s-a desfăşurat pe 24 septembrie, la Washington, determinând excomunicare „latae sententiae” – adică în mod automat – a prelatului şi a celor patru preoţi.
Cardinalul Jose Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele sfinţilor, a declarat pentru Radio Vatican: „A fost un fapt cu adevărat dureros şi Biserica nu putea să facă altfel. Biserica s-a purtat întotdeauna ca o mamă faţă de el şi o mamă nu poate să nu-şi iubească fiii; dar ea e mamă şi atunci când îi mângâie şi atunci când îi pedepseşte – nu încetează să fie mamă. Urarea mea este ca această măsură a Bisericii luată faţă de Arhiepiscopul Emmanuel Milingo să-l determine să îşi revadă propria situaţie. Este vorba, într-adevăr, de o situaţia anormală, de un fapt foarte trist. În orice caz, cred că noi catolicii, trebuie şi putem face un singur lucru: să ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru ca acest frate al nostru să-şi îndrepte comportamentul său şi să se întoarcă de pe acest drum.
Mons. Velasio de Paolis, secretarul Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice, a explicat pentru ascultătorii Radio Vatican semnificaţia excomunicării „latae sententiae”, în baza canonului 1382 al Codului de drept canonic: „Făcând referinţă la principiul fundamental potrivit căruia Episcopii pot fi consacraţi numai pe baza unui mandat pontifical, canonul ne spune că cel care îndrăzneşte să consacre un Episcop fără acest mandat comite un delict grav faţă de disciplina Bisericii şi este pedepsit pe măsură, cu pedeapsa cea mai gravă pe care o cunoaşte Biserica şi anume cu excomunicarea, şi în plus, în acest caz, aceasta este numită `latae sententiae`, adică se cade automat în aceasta prin însăşi comiterea faptului considerat delict. Comunicarea dată în aceste zile de Sfântul Scaun înseamnă pur şi simplu o declaraţie pe marginea unui fapt, declaraţia răspunsului juridic şi penal, şi prin urmare, declararea consecinţelor ulterioare pe care le prevede legislaţia canonică pentru cazurile când o pedeapsă este declarată.”
„Biserica”, a continuat Mons. Velasio, „este încredinţată grijii Episcopilor întrucât sunt urmaşii Colegiului Apostolilor şi prin Colegiul Apostolilor ei primesc puterea Domnului nostru Isus Cristos de a paşte turma Domnului. Colegiul apostolic are drept cap pe Petru. Succesiunea Colegiului Apostolic are diverşi Episcopi, având drept cap pe Succesorul lui Petru, pe Papa. Episcopul este înserat în acest colegiu şi trăieşte în comuniune cu toţi ceilalţi Episcopi şi mai ales cu Papa, capul Episcopilor. De aici se întrevede aşadar importanţa normei care cere ca Episcopii să fie numiţi de Papa şi să se poată trece la ritul consacrării numai dacă există un mandat precis din partea Sfântului Părinte. Un Episcop care nu este în comuniune şi ascultare faţă de Sfântul Părinte este un Episcop anormal sau, să spune astfel, în contrast cu semnificaţia însăşi a demnităţii episcopale.”
