Papa cere guvernului german să apere familia
29.09.2006, Vatican (Catholica) - În timpul unei întâlniri cu noul ambasador al Germaniei la Sfântul Scaun, Papa Benedict al XVI-lea a reamintit principiile „ne-negociabile” pe care Biserica le va susţine întotdeauna în viaţa publică. Acceptând scrisorile diplomatice de acreditare ale lui Hans-Henning Horstmann, Sfântul Părinte a vorbit despre „apărarea necesară a căsătoriei şi a familiei”, cerând ca guvernul german să îşi ia angajamentul de a apăra familia, aşa cum a promis prin constituţia naţiunii. Astăzi, a spus Pontiful, căsătoria este ameninţată de „noi forme de familie care pun în pericol integritatea familiei”. „O altă îngrijorare constantă este avortul”, a continuat Papa, „precum şi problemele etice din contextul cercetării pe celule rădăcină din terapia modernă”.
În discursul său, Papa a reamintit călătoria sa la Koln, anul trecut, pentru Ziua Mondială a Tineretului, şi recenta sa vizită în Bavaria, mulţumind pentru eforturile guvernului de a ajuta în timpul acestor călătorii. Papa a încurajat Germania să adopte o atitudine de primire faţă de refugiaţi, mai ales pentru aceia care vin din ţări în care credinţa lor creştină îi face să devină obiect de discriminare sau persecuţie. Vorbind mai general despre rolul Sfântului Scaun în afacerile publice, Papa Benedict al XVI-lea a spus că Biserica este preocupată de „mântuirea omului şi a societăţii umane”. Vaticanul pledează pentru toleranţă, a spus Sfântul Părinte, dar „toleranţa nu trebuie să fie confundată niciodată cu indiferenţa; orice tip de indiferenţă este radical opus interesului creştin pentru persoana umană şi pentru mântuirea sa”. Adevărata toleranţă, a concluzionat Papa, se poate baza doar pe respectul faţă de ceilalţi, care la rândul său depinde de recunoaşterea demnităţii umane înnăscute pe care fiecare persoană o are ca fiu al lui Dumnezeu”. „Acest sentiment de respect poate renaşte în lumea apuseană doar dacă renaşte credinţa în Dumnezeu.”
