Papa cere evanghelizare prin tehnologie
10.10.2006, Vatican (Catholica) - Biserica nu trebuie să se teamă să folosească tehnologia pentru a răspândi Vestea cea Bună, a spus Papa Benedict al XVI-lea adresându-se Congresului Mondial al Televiziunilor Catolice din Madrid. Într-un mesaj trimis de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, Sfântul Părinte a spus că credincioşii catolici pot folosi televiziunea pentru a împlini mai bine „mandatul misionar al lui Cristos, şi pentru… a răspunde cu solicitudine la nevoile timpului nostru”. Organizat de Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale şi Arhidieceza de Madrid, congresul s-a deschis în dimineaţa zilei de marţi, 10 octombrie 2006, sub preşedinţia Cardinalului Antonio Maria Rouco Varela, Arhiepiscop de Madrid.
Mesajul Papei, adresat Arhiepiscopului John Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, a fost citit în faţa celor aproximativ 300 de participanţi şi 100 jurnalişti de la congres, reprezentând aproximativ 50 de ţări. Congresul reflectează asupra Scrisorii Papei Ioan Paul al II-lea „Rapida dezvoltare”, şi poate fi urmărit live pe Internet la adresa www.congresomundialtv.com. Scopul întâlnirii din perioada 10-13 octombrie este de a încuraja „întâlnirea, dialogul şi cooperarea dintre numeroasele organizaţii ale Bisericii care produc sau difuzează programe de televiziune în diferite părţi ale lumii”, a arătat Cardinalul Bertone în mesajul papal.
Mesajul adaugă că „multitudinea de iniţiative, în multe cazuri dovezi ale acţiunii Duhului Sfânt, necesită astăzi o mai mare colaborare, într-un efort real de a mări calitatea profesională, pentru a facilita un dialog mai viu între Biserică şi lume”. Şi deoarece „fiecare organizaţie îşi aduce propria contribuţie la întâlnirea dintre vocea catolică şi lumea media”, este necesară „o mare unitate” între „Sfântul Scaun şi ierarhiile locale pentru a inspira şi sprijini diferitele companii de televiziune, şi pe acelea care vor apărea în viitor, ajutându-le să rămâne fidele identităţii lor catolice păstrându-şi în acelaşi timp stilurile lor diverse”, a continuat mesajul.
În continuare se declară: „Noile forme de comunicare oferă un cadru extrem de favorabil pentru o mai activă participare a publicului alături de mass-media, promovând includerea sectoarelor mai puţin favorizate ale publicului şi adaptându-se în mod particular la experienţa comuniunii, care se află în inima Bisericii”. Pentru a realiza aceasta, adaugă mesajul, „este necesar, fără teamă de tehnologie, cu speranţă şi credinţă curajoase să fie promovată o prezenţă bucuroasă, creativă şi profesională în televiziune. Trebuie să fim co-lucrători ai adevărului pentru a oferi Vestea cea Bună a Domnului nostru în multiplele formate ale mijloacelor audio-vizuale, mărturisind în acelaşi timp frumuseţea creaţiei”.
