Caritas a construit 30 de case pentru sinistraţi (comunicat)
20.10.2006, Iaşi (Catholica) - Centrul Diecezan Caritas Iaşi inaugurează, duminică, 29 octombrie 2006, un sat nou – Cosmeşti Vale, judeţul Galaţi. 30 de case proaspăt construite îşi vor deschide uşile pentru a primi aproape 120 de bărbaţi, femei şi copii, adică 30 de familii lovite cumplit de soartă, în urmă cu mai bine de un an.
În iulie 2005, casele lor au fost luate de apele care au năvălit năprasnic şi i-au lăsat pradă disperării, sub cerul liber. Specialiştii de la două companii private şi 100 de voluntari ai Centrului Diecezan Caritas Iaşi au poposit imediat în zona afectată de inundaţii, pentru a-i ajuta material şi pentru a-i susţine moral pe sinistraţi. În acelaşi timp, însă, ei au constatat că e nevoie de un proiect amplu şi de un efort susţinut pentru ca satul Cosmeşti Vale să revină la viaţă. Aşa a început reconstrucţia acestui sat.
Astăzi, cele 30 de case sunt gata să-şi primească proprietarii, care vor trăi o iarnă cu adevărat liniştită. Fiecare casă a costat 17.200 de euro şi are 4 încăperi – o sufragerie, o bucătărie, un dormitor pentru părinţi şi unul pentru copii. Ne-am bucura să împărtăşiţi românilor acest eveniment şi să fiţi alături de noi, duminică, 29 octombrie 2006, la ora 12.00, când 120 de oameni fericiţi din Cosmeşti Vale se vor întoarce la casele lor.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la coordonatorul proiectului – Mihaela Condac, telefon 0745.543.491, email: melucica@yahoo.com. (Comunicat semnat de Ninel Berneaga, apărut pe Ercis.ro)
