Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii „Fericitul Ieremia”
30.10.2006, Roman (Catholica) - Evenimentul consacrării altarului şi al sfinţirii bisericii „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman a avut loc la 29 octombrie 2006. A fost aleasă această perioadă a anului deoarece în data de 30 octombrie 1983 Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, de vie şi fericită amintire, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa „Sfântul Petru” din Roma, l-a ridicat pe fratele Ieremia la cinstea altarelor declarându-l Fericit, citim pe situl Diecezei de Iaşi.
La ora 12.15, pr. paroh Alois Moraru, un grup de preoţi, o mare mulţime de credincioşi, dintre care două persoane îmbrăcate în costum naţional purtând pâinea şi sarea, şi fanfara i-au întâmpinat în mod tradiţional pe PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi PS Anton Coşa. Ceremonia liturgică a început la 12.30 pe treptele de la intrarea în biserică, aceasta fiind închisă şi complet goală. După cuvântul de introducere al PS Petru, părintele paroh a explicat pe scurt semnificaţia chipului lui Cristos de pe faţada bisericii, a turnului, a uşilor, a vitraliilor, a covorului de marmură şi a celorlalte componente din biserică. Apoi a urmat binecuvântarea apei, stropirea poporului şi a pereţilor bisericii înconjurată de 200 de naşi, tăierea panglicii ţinută de doi copii îmbrăcaţi în costume naţionale, deschiderea uşii bisericii şi intrarea în biserică.
A urmat liturgia cuvântului şi omilia ţinută de PS Aurel în care a menţionat locul pe care îl ocupă lăcaşul de cult într-o comunitate, diferenţa dintre alcătuirea bisericii din bucăţi de piatră şi Biserica alcătuită din pietrele vii care sunt credincioşii şi chemarea la adevărata fericire ce se face în Biserică. Un moment deosebit a fost constituit de aşezarea unei relicve a Fericitului Ieremia în altar şi ungerea cu sfânta crismă a altarului de către PS Petru. PS Aurel şi PS Anton au oficiat ritualul ungerii bisericii cu crismă a locurilor prestabilite, respectivele locuri fiind însemnate cu douăsprezece cruci. A urmat tămâierea altarului şi a bisericii, iluminarea ei, aranjarea mesei de altar de către două surori şi liturgia euharistică.
Într-un material apărut tot pe situl Diecezei de Iaşi, acum câteva zile, părintele paroh Alois Moraru prezenta biserica sfinţită ieri: „Este o biserică clasică: are 32 m lungime, 15,5 m lăţime, 14,5 m înălţimea interioară şi 39,5 m înălţimea turnului cu tot cu crucea din inox.” La sfârşitul celebrării de duminică, la care au participat peste două mii de credincioşi, PS Petru Gherghel a dăruit câte o diplomă de merit şi o cruce pr. paroh actual, Alois Moraru, şi fostului pr. paroh, Ludovic Butnăraşu. Câte o diplomă de preţuire au primit pr. dr. Iosif Antoci şi familia Maria şi Sebastian Neculai pentru susţinerea deosebită în construirea bisericii.
