Creşte aşteptarea în rândul comunităţi catolice din Turcia

27.11.2006, Roma (Catholica) - Minoritatea creştină din Turcia trăieşte o atmosferă de aşteptare şi un climat de sărbătoare la apropierea vizitei Papei Benedict al XVI-lea, care însuşi a spus la întâlnirea Angelus de duminică, 26 noiembrie 2006, că doreşte să întâlnească această comunitate „cu profundă emoţie”. În legătură cu sentimentele din ajun ale catolicilor turci, Sergio Centofanti de la redacţia centrală a Radio Vatican a stat de vorbă cu Mons. Luigi Padovese, Vicar apostolic de Anatolia.

Despre situaţia catolicilor din Turcia, Mons Padovese a arătat că este „extrem de felurită întrucât dacă unii dovedesc un angajament puternic, o coerenţă creştină ce nu se ascunde ci se profesează deschis, sunt unii care din motive de supravieţuire, preferă să nu vorbească despre propria credinţă pentru a nu bate la ochi. Şi aceştia sunt creştini, prezenţi în Turcia, creştini care cel puţin încă se declară astfel; alţii, în deceniile trecute, au preferat să parcurgă altă stradă, cea a unei totale omologări cu lumea musulmană, renunţând chiar la propria identitate religioasă”.

Vorbind mai apoi despre principalele dificultăţi ce derivă din faptul de a nu avea o recunoaştere juridică, Mons Luigi a menţionat: „Dificultatea mea, actuală încă, de a avea un permis de şedere aici. Am făcut cerere în urmă cu trei luni pentru reînnoirea permisului care îmi fusese dat pentru un an; după trei luni aştept încă să-mi sosească permisul. M-am întors din Italia cu viză turistică şi acest lucru mă întristează profund, pentru nu sunt ca un străin care vrea să fie străin, ci sunt unul care face alegerea pentru a servi poporul turc la care aparţin aceşti creştini”. Vicarul apostolic a mai menţionat „dificultatea de a nu-i putea forma tinerii noştri, pentru că dacă se întreprinde iniţiativa de a-i aduna împreună, acest fapt este văzut deja ca un `atentat` – să spunem astfel – la binele public şi la siguranţa ţării”.

La întrebarea „Şi ce cuvânt aşteptaţi de la Sfântul Părinte?”, Mons Padovese a răspuns: „Un cuvânt care să ne întărească în identitatea noastră, în bucuria de a ne simţi creştini, care nu este o greutate ci un privilegiu, şi totodată în angajamentul de a mărturisi această speranţă care este sângele credinţei şi care ne permite să trecem dincolo de dificultăţile pe care le întâmpinăm în fiecare zi”.