Explicarea Sfintei Liturghii în parohiile Arhiepiscopiei Clujului (comunicat)
11.12.2006, Cluj (Catholica) - În sesiunea din toamnă a conferinţelor preoţeşti organizate sub preşedinţia Mitropolitului Bartolomeu s-a hotărât demararea unei campanii de catehizare a credincioşilor din întreaga Arhiepiscopie printr-un ciclu de predici, care au ca temă centrală explicarea Sfintei Liturghii.
Calendarul acestor predici liturgice este construit pe parcursul celor 6 duminici ale postului Crăciunului, având ca teme principale: Sfânta Liturghie – introducere şi importanţă, cele trei Liturghii în Biserica Ortodoxă – timp de săvârşire; Proscomidia, Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor. Aceste catehezele liturgice vor începe în 19 noiembrie şi se vor încheia în Ajunul Crăciunului, timp în care nu se vor ţine predici tematice la evangheliile duminicale, ci doar temele propuse pentru explicarea Sfintei Liturghii.
Primul ciclu de predici liturgice a fost ţinut în catedrală de Înaltpreasfinţitul Bartolomeu în anul 1996, reluate pe parcursul duminicilor din Postul Mare din anul 2004. Ele s-au materializat în volumul „Cartea deschisă a împărăţiei. O însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni” al Mitropolitului Bartolomeu, volum ce a avut un ecou deosebit în sufletele credincioşilor.
Conlucrarea între preot şi credincios în actul liturgic este o componentă esenţială a vieţii liturgice ortodoxe, motiv pentru care aceste predici îşi propun să-i conştientizeze pe credincioşi de importanţa participării lor la Sfânta Liturghie, ca împreună slujitori cu preotul, explicându-le, în acelaşi timp, şi simbolismul cuvintelor şi gesturilor din ritualul euharistic. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului)
