Foametea este inacceptabilă în 2007
08.01.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a spus că scandalul foametei cere o schimbare a modurilor de trai, deoarece planeta are suficiente resurse pentru toţi locuitorii săi. Papa a spus aceasta în cadrul primei părţi a discursului său adresat luni, 8 ianuarie 2007, corpurilor diplomatice acreditate la Sfântul Scaun, în care şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia lumii la începutul anului 2007.
Sfântul Părinte a spus: „Cum să nu ne gândim la milioanele de oameni, în special femei şi copii, cărora le lipseşte apa, hrana sau un adăpost? Scandalul agravant al foametei este inacceptabil într-o lume care are resursele, cunoştinţele şi mijloacele necesare pentru a-i pune capăt”. „Ne îndeamnă să ne schimbăm modul de a trăi”, a continuat Pontiful, „ne reaminteşte nevoia urgentă de a se elimina cauzele structurale ale proastei funcţionări economice globale şi de a se corecta modelele de creştere care par incapabile să garanteze respectul pentru mediu şi pentru dezvoltarea umană integrală, atât acum cât şi în viitor”.
Episcopul Romei i-a invitat pe „liderii celor mai bogate naţiuni să întreprindă paşii necesari pentru a asigura ca ţările sărace, care adesea au o bogăţie de resurse naturale, să poată să beneficieze de roadele bunurilor care le aparţin în mod legitim”. Papa Benedict al XVI-lea a cerut să se continue şi accelereze „procesul de anulare şi reducere a datoriilor ţărilor sărace”, care nu poate fi condiţionat de restructurări ce sunt în detrimentul celor mai vulnerabile populaţii”.
Papa şi-a mai exprimat îngrijorarea cu privire la „dificultăţile din negocierile legate de armele convenţionale şi de cele de distrugere în masă” şi la „creşterea cheltuielilor militare globale”. „Problemele de securitate – agravate de terorism, care trebuie să fie condamnat în mod absolut – trebuie să fie abordate dintr-o perspectivă globală şi prevăzătoare”, a arătat el. Sfântul Părinte a mai menţionat lipsa de sprijin pentru organizaţiile care se ocupă de „crizele umanitare”. Aceste organizaţii au nevoie „de un mai mare sprijin, pentru ca să poată fi înzestrate să asigure protecţie şi asistenţă victimelor”.
Episcopul Romei a tras un semnal de alarmă cu privire la „continuele atacuri la adresa vieţii, de la concepţie până la moartea naturală”, care au loc în lume. Papa Benedict al XVI-lea a spus: „Astfel de atacuri nu ocolesc nici regiuni cu o cultură cu tradiţie în respectarea vieţii, precum Africa”. „Există de asemenea ameninţări tot mai mari la adresa compoziţiei naturale a familiei bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, şi încercări relativizare a acesteia prin acordarea aceluiaşi statut altor forme radical diferite de uniune. Toate acestea ofensează şi contribuie la destabilizarea familiei prin nerecunoaşterea naturii ei specifice şi a rolului ei social unic”. Papa a menţionat „celelalte forme de atac asupra vieţii” care „sunt uneori comise în numele cercetării ştiinţifice”. „Există convingerea tot mai mare că cercetarea este supusă doar legilor pe care ea le alege pentru sine şi că este limitată doar de propriile ei posibilităţi”, a explicat Sfântul Părinte. „Acesta este cazul, de exemplu, în încercările de legalizare a clonării umane pentru presupuse scopuri terapeutice”.
