Vaticanul nu cunoştea activităţile Arhiepiscopului Wielgus
10.01.2007, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun nu a fost informat despre activitatea de spionaj a Arhiepiscopului Wielgus până la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat luni, 8 ianuarie 2007, Cardinalul Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, pentru ziarul italian „Corriere della Sera.” „Când a fost numit Mons. Wielgus, nu eram informaţi de colaborarea sa cu serviciul secret comunist”, a declarat Cardinalul Re.
Prelatul a explicat că Arhiepiscopul Wielgus, ţinând cont de relaţiile sale cu vechiul serviciu secret comunist, a comis două mari greşeli: pe de o parte a negat public – până vinerea trecută – colaborarea sa, şi de asemenea a ascuns Vaticanului informaţii importante în timpul procesului numirii sale. Arhiepiscopul a demisionat din funcţia de Arhiepiscop de Varşovia cu doar două zile înainte de instalarea sa în scaunul arhidiecezan.
