Papa atrage atenţia în privinţa cuplurilor care coabitează
11.01.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a făcut apel la politicieni în favoarea familiei şi i-a avertizat că recunoaşterea uniunilor de facto este periculoasă şi contraproductivă. Întâlnindu-se joi, 11 ianuarie 2007, cu administraţia regiunii Lazio, şi a oraşului şi provinciei Roma, Sfântul Părinte a spus că „este necesară o politică a familiei şi pentru familie”, ce implică recunoaşterea „responsabilităţilor care îi sunt proprii”.
Papa a continuat: „Aceasta înseamnă că trebuie să sporească iniţiativele care pot să facă mai puţin dificile şi împovărătoare pentru tinerele cupluri formarea unei familii, şi apoi procrearea şi educarea copiilor, favorizând angajarea tinerilor în câmpul muncii, menţinând preţul locuinţelor la un nivel accesibil, şi înmulţind numărul creşelor şi al grădiniţelor”.
Potrivit Pontifului, „acele proiecte care caută să atribuie altor forme de uniune o recunoaştere juridică improprie lor, slăbind şi destabilizând familia legitimă, bazată pe căsătorie” sunt „periculoase şi contraproductive”. Guvernul italian dezbate în prezent recunoaşterea Pactului Civil de Solidaritate, o formă de recunoaştere legală a uniunilor de facto.
