Familia Saleziană în sărbătoare, inclusiv pe internet
31.01.2007, Constanţa (Catholica) - Ziua de astăzi, 31 ianuarie, este o zi de sărbătoare pentru Familia Saleziană din lumea întreaga, zi în care s-a născut pentru eternitate Sfântul Ioan Bosco. Celebrările ce au loc pretutindeni comemorează fondatorul operelor pentru tineret şi au ca menire reîmprospătarea spiritului acestui mare educator. Pentru salezienii din România, această preocupare s-a tradus şi prin oferirea pe pagina www.donbosco.ro a unei bogate secţiuni privitoare la viaţa şi activitatea Sfântului tinerilor. Au fost publicate şi ultimele două părţi din „viaţa lui Don Bosco în imagini”, pe lângă numeroasele cărţi publicate online despre acelaşi Don Bosco, dar şi despre Dominic Savio.
Sunt prezente de asemenea pe sit multe alte noutăţi dintre care amintim: calendarul liturgic 2007 cu lecturile de la Sfânta Liturghie şi ale Breviarului, vieţile sfinţilor şi scurte meditaţii zilnice, arhiva Buletinul Salezian, secţiunea de resurse în continuă îmbogăţire. În curând va fi lansată o secţiune dedicată animatorilor, plină de idei şi documente. La Constanţa au fost inaugurate noile cursuri de pregătire în informatică cu recunoaştere internaţională şi a fost creată în acest scop o pagina web a şcolii la cfp.donbosco.ro, unde se oferă detalii despre aceste cursuri. Salezienii din România, prezenţi deja de 10 ani pe aceste meleaguri, au oferit şi oferă serviciul lor tinerelor generaţii prin preocuparea de a forma oneşti cetăţeni şi buni creştini, pregătind în continuare noi proiecte pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor tinerilor. (Material trimis la redacţie de realizatorii sitului DonBosco.ro)
