Papa laudă cuplul căsătorit din Biserica primară

07.02.2007, Vatican (Catholica) - Pentru ca Biserica să crească, ea are nevoie de angajamentul cuplurilor căsătorite şi al laicilor, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea astăzi, în cadrul audienţei generale desfăşurate în Aula Paul al VI-lea, în timpul căreia s-a concentrat pe cuplul creştin Acvila şi Priscila. Sfântul Părinte a continuat astfel seria de cateheze pe care o susţine despre figuri deosebite ale Bisericii primare.

Priscila şi Acvila au sosit în Corint în jurul anului 50, a explicat Papa Benedict al XVI-lea, acolo întâlnindu-l pe Sfântul Paul, pe care l-au primit la ei acasă. Pontiful a continuat: „Ei au venit în Corint datorită deciziei împăratului Claudius de a-i expulza din Roma pe evreii care locuiau acolo. Istoricul roman Suetonius ne spune că împăratul i-a expulzat pe evrei deoarece `ei se răsculau pentru un anume Chrestus`. Putem vedea de aici că nu îi ştia numele bine – în loc de Christus a scris Chrestus – şi că nu înţelegea foarte bine ceea ce se întâmplase.” După aceea, a spus Pontiful, cuplul s-a mutat la Efes şi, după cum ne spune însuşi Apostolul, creştinii acelui oraş obişnuiau să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi să celebreze Euharistia împreună în casa lor. Sfântul Părinte a subliniat: „Aflăm astfel rolul foarte important pe care acest cuplu l-au jucat în sfera Bisericii primare: acela de a primi în casa lor grupul de creştini din localitate, pentru adunările în care ascultau Cuvântul lui Dumnezeu şi celebrau Euharistia. Tocmai acel mod de adunare în greacă este numit `ekklesia` – cuvântul latin fiind `ecclesia` -, adică Biserică, însemnând adunare, reunire. Aşadar în casa lui Acvila şi a Priscilei se reunea biserica, biserica convocată de Cristos, care celebra aici Sfintele Taine.” Doar în secolul al doilea au apărut „clădirile autentice pentru cultul creştin”, a adăugat Papa. În primele două secole însă, „casele creştinilor deveniseră adevărate şi autentice `biserici`”.

„Întorcându-se mai apoi la Roma, Acvila şi Priscila au continuat să desfăşoare această funcţie preţioasă şi în capitala imperiului”, după cum scrie Paul în scrisoarea sa către romani. Apostolul îşi exprimă faţă de Priscila şi Acvila nu doar recunoştinţa lui, ci recunoştinţa tuturor „Bisericilor dintre naţiunile păgâne”. „Un lucru este sigur: împreună cu recunoştinţa din partea acelor prime Biserici despre care vorbeşte Paul, trebuie să fie socotită şi recunoştinţa noastră, pentru că mulţumită credinţei şi angajamentului apostolic al credincioşilor laici, al familiilor, a soţilor precum Priscila şi Acvila, creştinismul a ajuns la generaţia noastră.” Biserica „a putut să crească nu doar mulţumită Apostolilor care o vesteau”, a continuat Papa, ci şi „angajamentului acestor familii, a acestor soţi, a acestor comunităţi creştine, a acestor laici fideli care s-au oferit ca `humus` pentru creşterea credinţei. Şi întotdeauna în acest fel creşte Biserica. În particular, acest cuplu demonstrează cât de importantă este acţiunea soţilor creştini. Când ei sunt sprijiniţi de credinţă şi de o spiritualitate puternică, slujirea curajoasă faţă de Biserică şi în Biserică devine ceva natural. Comuniunea zilnică a vieţii lor se prelungeşte şi într-un anumit fel se sublimează în asumarea unei responsabilităţi comune în favoarea Trupului mistic al lui Cristos. Aşa era în prima generaţie şi aşa va fi acum.” Pontiful a mai tras la final încă o învăţătură din exemplul Priscilei şi al lui Acvila: „Orice casă se poate transforma într-o mică biserică.”