O nouă Superioară Provincială la OSBM
12.02.2007, Cluj (Catholica) - Sâmbătă, 9 februarie 2007, în cadrul primei sesiuni al celui de-al IV-lea Capitlu Provincial al Surorilor Baziliene – Provincia „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria”, s-a ales noua Administraţie Provincială pe o perioadă de cinci ani, 2007-2012. La această sesiune a participat ca şi moderatoare sora Mary McGlone, CSJ din SUA. Ziua de alegeri a fost precedată de o zi de reculegere ţinută de Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla.
După cum aflăm de la Surorile Baziliene, componenţa noii Administraţii Provinciale este următoarea: sora Valentina – Virginia Hădărău – Superioară Provincială; sora Maria – Mina Ignat – Vicară Provincială; sora Daniela – Delia Tămaş – a doua consilieră; sora Marcela – Emilia Runcan – a treia consilieră; sora Tereza – Rozalia Bortoş – a patra consilieră. În ultima zi a primei sesiuni al celui de-al IV-lea Capitlu Provincial, 10 februarie, s-a stabilit data celei de-a doua sesiuni a Capitlului.
„Mulţumiri speciale îi aducem sorei Mary McGlone, CSJ care prin dăruire şi disponibilitate şi-a adus aportul pentru buna pregătire şi desfăşurare a Capitlului. Mulţumim de asemenea Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu care a fost alături de noi în toate aceste zile cu rugăciunea şi îndrumarea spirituală, slujindu-ne cu multă dăruire şi înţelepciune. Mulţumim tuturor acelora care au fost alături de noi cu rugăciunea şi susţinerea, în primul rând Preafericitului Arhiepiscop Major Lucian Mureşan”, scriu Surorile Baziliene în încheierea materialului primit la redacţie.
