Colocviul Papei cu studenţii Seminarului Roman Major

19.02.2007, Vatican (Catholica) - Prezenţa păcatului în Biserică şi necesitatea unei convertiri continue au fost temele colocviului pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a avut în seara zilei de sâmbătă, 17 februarie 2007, la Seminarul Roman Major, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Încrederii, patroana cerească a acestui institut de formare. Răspunzând la întrebările seminariştilor, Papa a subliniat importanţa de a trăi Euharistia, de a accepta suferinţa ca învăţătoare a vieţii şi de a nu îi crede pe cei care promit o viaţă uşoară şi comodă, informează Radio Vatican.

Papa Benedict al XVI-lea a vorbit cu seminariştii liber, fără text scris, într-un dialog presărat cu întrebări pe teme delicate precum păcatul şi carierismul în Biserică. „Ce atitudine trebuie asumată în faţa acestor problematici?” a fost întrebarea unui student teolog. „O întrebare nicidecum uşoară”, a răspuns Papa. „Dar Domnul ştie, ştia încă de la început că în Biserică există şi păcatul şi din smerenie este important să recunoaştem aceasta şi să vedem păcatul nu numai în ceilalţi, în structuri, în înaltele îndatoriri ierarhice, ci şi în noi înşine; să fim astfel mai umili cu noi înşine şi să învăţăm că nu contează înaintea Domnului poziţia pe care o avem, ci să stăm în iubirea Lui şi să facem să strălucească iubirea Lui”.

Despre atitudinea în faţa suferinţei, Papa a subliniat necesitatea de a înţelege mai întâi de toate că suferinţa este o parte esenţială în maturizarea umană. „Suntem întotdeauna ca Petru când îi spune Domnului: `Nu, Doamne! Acesta nu poate fi cazul Tău, Tu nu trebuie să suferi, noi nu vrem să ducem Crucea, vrem să creăm o Împărăţie mai umană, mai frumoasă, aici, pe pământ`. Este total greşit: cine promite o viaţă doar veselă, comodă, minte, pentru că nu acesta este adevărul omului”. Creştinismul ne vesteşte bucuria, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, o bucurie care creşte pe calea iubirii, o cale ce cunoaşte însă umbra Crucii. Dar este necesară şi o reacţie în faţa suferinţei: „Trebuie să facem tot ce este posibil ca să învingem suferinţele omenirii şi să ajutăm persoanele care suferă, care sunt atâtea în lume; să descoperim o viaţă bună şi să fim eliberaţi de relele cauzate de noi înşine: foametea, epidemiile, etc…”

Celor care se pregătesc la preoţie, ca să înfrunte anevoiosul exerciţiu de discernământ, Sfântul Părinte le-a sugerat să se inspire constant din Cuvântul lui Dumnezeu, de citit în comuniune cu Biserica, dar şi la nivel personal, să-l interpreteze ca glasul Domnului care vorbeşte astăzi. Un alt seminarist a întrebat cum să ne raportăm la slăbiciunile omeneşti când suntem conştienţi de a fi încă departe de o adevărată coerenţă cu `da`-ul spus lui Dumnezeu, pe care mulţi cred că l-au spus cu fermitate şi curaj: „Este bine să recunoaştem propria slăbiciune pentru că astfel ştim că avem nevoie de harul Domnului. Domnul ne mângâie. În colegiul apostolilor se afla nu numai Iuda, ci şi ceilalţi apostoli buni. Petru a căzut şi de atâtea ori Domnul reproşează încetineala, închiderea inimii apostolilor, puţina credinţă pe care o au. Aşadar, ne arată că nimeni dintre noi nu este la înălţimea acestui mare da”. În această conştientizare este nevoie şi de o atitudine de convertire continuă.

Celor care se apropie de hirotonirea preoţească, Papa Benedict al XVI-lea le-a recomandat să nu neglijeze Euharistia şi Liturgia Orelor, să cultive prietenia cu ceilalţi preoţi şi cu laicii. Despre amintirile sale din seminar, Sfântul Părinte a povestit că între materiile de studiu prefera filozofia şi exegeza Sfintei Scripturi: „M-a fascinat la început mai ales figura Sfântului Augustin, şi apoi şcoala Sfântului Augustin din Evul Mediu, Sfântul Bonaventura, marii franciscani, figura Sfântului Francisc. Pentru mine era fascinantă mai ales această mare umanitate a Sf. Augustin. A trebuit să lupte spiritual pentru a găsi încet încet intrarea în Cuvântul lui Dumnezeu, în viaţa cu Dumnezeu, în marele `da` spus Bisericii sale”. La încheierea întâlnirii, a luat cina cu seminariştii.