Obiecţia de conştiinţă în atenţia unui congres
20.02.2007, Vatican (Catholica) - Obiecţia de conştiinţă poate fi o mărturie în ajutorul şi slujba vieţii, afirmă preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă. Episcopul Elio Sgreccia a folosit aceşti termeni în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în ziua de marţi, 20 februarie 2007, în Vatican, pentru a prezenta congresul cu uşile deschise pe tema „Conştiinţa creştină în sprijinul dreptului la viaţă”, organizată şi găzduită în zilele de 23 şi 24 februarie de către această Academie pontificală. Rolul conştiinţei creştine şi importanţa formării ei vor fi abordate în prima parte a congresului, a explicat prelatul.
„Temele toleranţei, democraţiei, autonomiei morale, în special cu privire la alegerile individuale şi la cercetarea ştiinţifică par la prima vedere a fi opuse formării şi manifestării conştiinţei”, a spus el. Episcopul a susţinut că „nu doar există un loc legitim pentru conştiinţa creştină în societatea pluralistă”, ci este de folos „pentru întreaga societate atunci când conştiinţa creştină se poate exprima şi îşi poate oferi contribuţia”. Aceasta necesită „în rândul credincioşilor conştiinţe adevărate, sigure şi drepte, care în nici un caz nu vin de la sine, şi nici nu sunt rezultatul improvizaţiei, ci mai degrabă al reflecţiei, al dialogului şi uneori al efortului curajos”, a continuat el.
A doua parte a congresului se va concentra pe relaţia dintre conştiinţa creştină şi sprijinul acordat vieţii, o temă „în care se situează problema obiecţiei de conştiinţă”. Episcopul Sgreccia a arătat că acest fel de acţiune „nu este singurul exemplu de conştiinţă creştină în domeniul sănătăţii”, ci că mai presus de toate „conştiinţa cere o mărturie pozitivă în slujba” vieţii. „Tocmai din cauza slujirii vieţii, o onoare care revine fiecărui om, este necesar să evităm răul şi, atunci când are loc, să activăm obiecţia de conştiinţă şi să protestăm”. Aceasta nu implică „fuga de responsabilităţi ci, dimpotrivă, o asumare a unei mărturii de ajutor”, a adăugat prelatul. „Într-o societate care doreşte să fie autentic democratică, conştiinţa trebuie să poată să vorbească pentru aceia care nu au glas sau nu pot să se exprime”. „Scopul creştinilor, aşadar, este şi acesta: de a da glas şi acelora care nu au glas electoral, sau putere economică, dar care au aceeaşi demnitate ca fiecare dintre noi”.
