Profitul nu trebuie pus înaintea oamenilor
21.02.2007, Auckland (Catholica) - Episcopii din Noua Zeelandă au cerut Parlamentului din această ţară să se gândească bine înainte de a aproba legislaţia ce propune ridicarea restricţiilor de muncă pentru Vinerea Mare şi Duminica Paştelui, ce va fi dezbătută în curând. „Credem că dacă restricţiile privind aceste zile vor fi ridicate, muncitorii nu vor fi suficient protejaţi pentru ca să nu lucreze atunci”, scriu Episcopii, „fiind astfel lipsiţi de ocazia de a petrece un timp de calitate, nu doar aducând cult, dacă sunt creştini, dar şi stând în familiile lor, sau implicându-se în activităţi sportive, culturale sau de divertisment.”
Episcopii au spus membrilor Parlamentului că legislaţia din 2000 privind angajările şi prevederile adiţionale propuse sunt insuficiente pentru a proteja drepturile angajaţilor de a-şi practica credinţa şi de a petrece timpul împreună cu familiile lor în Vinerea Mare şi Duminica Paştelui. „Credem că guvernul trebuie să facă mai mult pentru promovarea unei balanţe între muncă şi viaţă. Extinzând cumpărăturile câteva ore nu va rezolva, dar câteva zile când cumpărăturile sunt restricţionate vor da ocazia pentru întărirea şi dezvoltarea acestei balanţe.”
Apelul prelaţilor către Parlament se concentrează pe acordarea de prioritate timpului cu familia. „Importanţa petrecerii unui timp de calitate împreună, în special părinţii cu copiii, este vital pentru întărirea relaţiilor familiale. După cum Cardinalul Thomas Williams sublinia într-o declaraţie anterioară, `dacă profitul este pus înaintea oamenilor, rezultatul va fi o societate cu persoane mai puţin umană şi mai mult stresantă pentru indivizi, familii şi comunităţi.” Invocând orele multe lucrate de muncitorii din Noua Zeelandă, Episcopii cer Parlamentului „să ţină cont de aspectele sociale mai mult decât de cele comerciale, să îşi exercite voturile în favoarea muncitorilor şi familiilor”.
