Familia trebuie să fie definită fără echivoc în Constituţie (II)
22.02.2007, Bucureşti (Catholica) - Pentru prima dată după 1989, o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru revizuirea Constituţiei e aproape să intre în dezbaterea Parlamentului. Scopul iniţiativei este amendarea art. 48 din Constituţia României, referitor la familie, în aşa fel încât acesta să prevadă în mod expres şi faptul că „În România poligamia este interzisă, iar căsătoria este permisă doar între un bărbat şi o femeie”. S-au strâns peste 500.000 de semnături, acum aşteptându-se dezbaterea propunerii în Parlament, în cazul aprobării urmând să fie supusă votului populaţiei printr-un referendum. Pe marginea acestui subiect, Bogdan I. Stanciu, de la Altermedia România, a solicitat un interviu lui Bogdan Mateciuc, reprezentantul pentru Bucureşti al Comitetului de Iniţiativă pentru Revizuirea Constituţiei (vezi www.protejarea-familiei.com). Reproducem interviul în două părţi.
– Ce legătura este între interzicerea căsătoriei între homosexuali şi protejarea familiei?
– Familia înseamnă uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Nu doar pentru că aşa spune legea, ci pentru că acesta este un dat natural. În momentul în care apare o „familie” compusă din altceva decât un bărbat şi o femeie, atunci avem de-a face cu o contrafacere – din punct de vedere atât natural, cât şi religios. În aceste condiţii, copiii vor fi învăţaţi la şcoală că există mai multe tipuri de „familii”. Cred că majoritatea românilor nu sunt de acord să le vină copilul de la şcoală cu asemenea „lecţii”. Oricum, aş dori să se înţeleagă că proiectul nostru nu vizează incriminarea cuiva, ci doar păstrarea unui dat actual.
– Din modul în care relaţiile de familie sunt reglementate în Codul Familiei rezultă că una din condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei o constituie diferenţa de sex, iar bigamia sau poligamia sunt considerate infracţiuni. Nu este suficient cum definesc şi delimitează căsătoria legile? La ce foloseşte o astfel de iniţiativă, cu un parcurs atât de complicat şi dificil, şi mai ales de ce crezi că este o lacună absenţa unei definiţii a căsătoriei din Constituţie?
– Comitetul de Iniţiativă al proiectului a ales calea constituţională pentru protejarea familiei tocmai pentru că diferenţa între sexe apare doar în legi ordinare care pot fi modificate unilateral de Parlament. Aşa s-a petrecut bunăoară în Canada şi în Cehia, unde cetăţenii nu au fost consultaţi. Pentru a preveni o schimbare unilaterală din partea Parlamentului, este nevoie ca familia să fie definită fără echivoc în Constituţie, care nu poate fi modificată de Parlament, ci numai de popor.
– Propunerea de revizuire trebuie aprobată de Parlament cu o majoritate de cel puţin 2/3 pentru fiecare din cele două camere. Sunteţi optimişti că veţi primi sprijinul necesar din partea politicienilor?
– Da, cred că vom primi sprijinul necesar. Mai mulţi parlamentari ne-au declarat că susţin această iniţiativă. Acum, este un aspect delicat – unele partide parlamentare manifestă o anumită laşitate şi frică de Uniunea Europeană, care însă nu ne interzice să adoptăm propriile legi în privinţa căsătoriei. Rămâne de văzut cum vor acţiona până la urmă aceste partide, care sunt oarecum între ciocan şi nicovală – între frica de Uniune şi frica de ruşinea naţională, în cazul în care s-ar opune proiectului.
– În ce măsura crezi că dezbaterea va mai interesa publicul, a cărui atenţie este, în această perioada, atrasă de o „inflaţie” de propuneri de referendum (pentru votul uninominal, respectiv pentru demiterea preşedintelui)?
– Noi încercăm să explicăm de ce avem nevoie de un referendum pe această temă. Scandalurile politice actuale care propun şi alte referendumuri se înscriu în comportamentul deja obişnuit al clasei politice. Sperăm însă ca cetăţenii să aibă discernământ şi să poată distinge între un referendum care constituie o palmă dată de un politician altuia şi un referendum cu implicaţii asupra familiei fiecăruia.
– Ce contraexemple poţi da la cazul Olandei, unde căsătoriile între homosexuali sunt legale, sau al Germaniei, care admite parteneriate civile între persoane de acelaşi sex?
– Nu toate statele din Uniune au poziţia Olandei sau Germaniei faţă de căsătoriile sau parteneriatele homosexuale. Cred că putem vorbi de ţări laicizate, care şi-au pierdut şi uitat tradiţia şi rădăcinile, şi ţări în care tradiţia creştină face parte din viaţa de zi cu zi. De pildă, avem exemplul Greciei, membră a Uniunii, sau cel al Poloniei. Mai aproape de situaţia României este Letonia, membră a Uniunii, care deja la sfârşitul anului trecut şi-a modificat Constituţia pentru o mai bună definire a căsătoriei. Uniunea Europeană nu a comentat nimic. În prezent, lituanienii strâng şi ei semnături pentru un amendament similar. Şi în aceste ţări motivul este acelaşi ca şi în România.
