Pr. Claudiu Dumea: Misterul fericirii şi La Poarta Apelor
14.03.2007, Iaşi (Catholica) - La Editura „Presa Bună” au apărut cărţile Misterul fericirii şi La Poarta Apelor, scrise de pr. Claudiu Dumea. Cărţile pot fi găsite la librăria „Presa Bună” sau pot fi comandate prin librăria online de pe Ercis.ro şi Catholica.ro. Cităm în continuare prezentările apărute pe situl Diecezei de Iaşi la cele două lucrări.
„Misterul fericirii”: Fiecare om este în căutarea fericirii, fiind totodată protagonistul propriei fericiri sau nefericiri. Experienţa de fiecare zi indică faptul că cei mai mulţi oameni îşi făuresc mai degrabă nefericirea decât fericirea, deoarece caută fericirea acolo unde ea nu este. Fericirea este o stare interioară, iar omul nu poate găsi decât în sine însuşi această fericire. Izvorul fericirii este Dumnezeu, scopul ultim al omului. Fericirea este darul lui Dumnezeu, iar a nu fi fericit constituie chiar un păcat, aşa cum afirmă un scriitor argentinian, Jorge Borges: „Am săvârşit cel mai mare păcat care se poate săvârşi: nu am fost fericit”. A fi fericiţi constituie o trăsătură esenţială a creştinismului, iar aceasta va continua în veşnicie.
„La Poarta Apelor”: Prezenţa lui Cristos în cuvântul Sfintei Scripturi este o realitate şi nu o metaforă religioasă. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, mort şi înviat, este prezent în cuvântul Scripturii nu cum e prezent un poet antic în poeziile sale, sau ca un comandant de oşti în statuile sale, ci e prezent în mod real, aşa cum era prezent atunci când străbătea drumurile Palestinei. Cristos este prezent în mod real în cuvântul Scripturii aşa cum este prezent în mod real în Euharistie. Conştientizarea acestui fapt va produce roade în viaţa spirituală a fiecărui om care se lasă pătruns de cuvântul Sfintei Scripturi.
