Raţiunea este antidotul relativismului
21.03.2007, Vatican (Catholica) - Folosirea raţiunii este antidotul împotriva miturilor religioase false şi a relativismului, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în audienţa generală de astăzi, 21 martie 2007, desfăşurată în Piaţa San Pietro. Sfântul Părinte a continuat seria de cateheze despre personalităţi ale Bisericii primare, oprindu-se acum asupra Sf. Iustin Martirul.
Pontiful a amintit drumul convertirii urmat de Sf. Iustin: el a căutat adevărul în diferite şcoli de filosofie greacă până a descoperit creştinismul, pe care l-a numit „adevărata filosofie”. Papa Benedict a adăugat: „În creştinism, de fapt, el a descoperit adevărul şi, de aceea, calea de a trăi corespunzător. Pentru aceasta el a fost denunţat şi decapitat în anul 165, sub domnia lui Marcus Aurelius, împăratul-filosof căruia Iustin i-a dedicat o `Apologie`.” Pontiful a continuat: „Iustin doreşte mai presus de toate să arate proiectele divine ale creaţiei şi mântuirii împlinite de Cristos, `Logosul`, adică Cuvântul veşnic, Raţiunea eternă, Raţiunea creatoare.
„Fiecare persoană, ca şi creatură raţională, participă în `Logos`, purtând în sine o `sămânţă`, şi poate percepe frânturi de adevăr. În acest fel, acelaşi `Logos`, care s-a revelat pe sine ca imagine profetică înaintea evreilor Vechiului Testament, s-a revelat de asemenea parţial ca `sămânţă a adevărului` în filozofia greacă. „Astfel, încheie Iustin, deoarece creştinismul este o manifestare istorică şi personală a `Logos`-ului în totalitatea sa, `tot ceea ce este frumos şi a fost exprimat de cineva, ne aparţine nouă, creştinilor`.” Sfântul Părinte a explicat că Iustin marchează „opţiunea decisivă a Bisericii străvechi pentru filozofie”. „A fost o alegere pentru adevărul fiinţei versus mitul tradiţiilor”. „Într-o epocă precum a noastră”, a adăugat Papa Benedict al XVI-lea, „marcată de relativism în dezbaterea privind valorile şi religia – precum şi dialogul interreligios – aceasta este o lecţie care nu trebuie să fie uitată”.
